Colapsul spaţiului Schengen - zona de liberă circulaţie fără paşaport din Europa - ar putea costa UE până la 1.400 de miliarde de euro în următorul deceniu, arată un studiu publicat luni de Fundaţia Bertelsmann din Germania, transmite Reuters.
În cel mai pesimist scenariu, în care reintroducerea controalelor la frontierele Europei va duce la majorarea preţurilor produselor din import cu până la 3%, Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, vor înregistra în perioada 2016 – 2025 costuri de până la 235 miliarde de euro şi, respectiv, 244 miliarde de euro.
În cazul unui impact minim, în care preţurile produselor din import ar creşte cu 1%, UE se va confrunta cu costuri de aproximativ 470 miliarde de euro în următorul deceniu, estimează Fundaţia Bertelsmann. Costurile ar putea urca în UE la 1.400 de miliarde de euro (sau 10% din PIB) în cel mai rău scenariu.
"Dacă sunt reintroduse controalele la frontieră în interiorul Europei, ritmul de creştere al economiei, deja slab, se va afla sub o presiune suplimentară", a avertizat Aart De Geus, preşedintele Bertelsmann.
Pe lângă lovitura de imagine dată Europei, colapsul spaţiului Schengen va duce la creşterea perioadelor de timp necesare transportării mărfurilor în regiune, ceea ce va spori costurile pentru companii şi consumatori.
26 de state fac parte din spaţiul Schengen, din care 22 sunt membre UE. Înfiinţat în urmă cu 30 de ani, spaţiul Schengen se află sub o presiune severă din cauza emigranţilor veniţi în special din Orientul Mijlociu şi Africa. Pentru a contracara intrările de emigranţi pe teritoriile lor, multe state membre ale spaţiului Schengen au reintrodus în ultimele luni controale la frontiere, ceea ce a provocat temeri privind colapsul întregului sistem.
Subliniind necesitatea rezolvării urgente a acestei probleme, ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a declarat duminică la postul public de televiziune ARD că statele membre ale UE trebuie să aibă o abordare comună pentru a evita colapsul spaţiului Schengen.
Impactul minim, în care preţurile produselor din import ar creşte cu 1%, ar putea costa Germania şi Franţa 77 de miliarde de euro şi, respectiv, 80,5 miliarde de euro, în perioada 2016 şi 2025, se arată în raportul publicat de Bertelsmann.
Colapsul spaţiului Schengen, combinat cu efectele încetinirii Chinei şi problemele din SUA, ar majora costurile pentru statele din afara zonei la o sumă cuprinsă între 91 şi 280 de miliarde de euro, în perioada 2016 şi 2025, conform studiului.
Luna aceasta, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat că numărul imigranţilor şi refugiaţilor ajunşi în Europa pe mare în primele şase săptămâni ale anului este de 10 ori mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut.
Sursa: Agerpres