Fundaţia Bill şi Melinda Gates a anunțat, duminică, alocarea unei sume în valoare de 1,2 miliarde de dolari pentru a sprijini eforturile de eradicare a tuturor formelor de poliomielită la nivel global. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă internaţionale pe teme sanitare, desfășurată la Berlin, a relatat AFP.
Suma va fi transferată către Iniţiativa Mondială pentru Eradicarea Poliomielitei
„Eradicarea poliomielitei este aproape. Dar boala rămâne o ameninţare (…)”, a afirmat Bill Gates, copreşedintele fundaţiei, într-o intervenţie online în cadrul Summitului Mondial pentru Sănătate care se desfăşoară în capitala Germaniei.
Suma va fi transferată către Iniţiativa Mondiale pentru Eradicarea Poliomielitei (IMEP), al cărui obiectiv este eliminarea definitivă până în 2026 a poliomielitei, boală împotriva căreia există și un vaccin. Poliomielita este foarte contagioasă și afectează sistemul nervos care poate duce la paralizie permanentă. Boala afectează în principal copiii cu vârste sub cinci ani, însă orice persoană nevaccinată poate contracta virusul.
Încă de la fondarea sa din 1988, IMEP a contribuit la reducerea cazurilor de poliomielită cu peste 99% la nivel global. De asemenea, organizația a reușit să combată peste 20 de milioane de cazuri de paralizie, a relatat Fundaţia Gates într-un comunicat.
Pakistanul şi Afganistanul sunt singurele două state din lume în care poliovirusul sălbatic, cea mai cunoscută formă a virusului, continuă să fie endemic. De asemenea, două ţări africane, Malawi şi Mozambic, au descoperit, în 2022, pe teritoriile lor cazuri importate de infectare cu poliovirusul salbatic.
„În ciuda progreselor istorice din ultimii ani, întreruperea vaccinărilor de rutină, informaţiile eronate privind vaccinarea, tulburările politice şi inundaţiile tragice din Pakistan în 2022 au subliniat urgenţa finalizării eforturilor dedicate eradicării poliomielitei”, a mai precizat fundaţia.
Virusul a fost depistat din nou în unele țări în care acesta a dispărut, cum ar fi SUA și Marea Britanie
Un alt moment care transmite îngrijorare este acela că variantele virusului extrem de contagios au fost detectate în ţări în care maladia dispăruse, cum ar fi SUA şi Marea Britanie, se mai arată în comunicat.
IMEP grupează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Rotary International şi Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite. Organizația este finanţată de parteneri din sectorul public, privat şi bănci de dezvoltare.