Fundația Orange susține educația digitală. Timp de un an de zile, 430 de femei din județele Brașov și Sibiu vor beneficia de cursuri gratuite de alfabetizare digitală, consiliere pentru dezvoltarea abilităților specifice, dar și de oportunități concrete de angajare și sfaturi pentru deschiderea propriei afaceri, conform unui comunicat.
Dotarea tehnică din centre este realizată cu sprijinul Fundației Grupului Orange, iar cursurile vor fi posibile cu ajutorul unei finanțări din partea grupului şi a Fundaţiei Orange România. Valoarea totală a finanţării se ridică la 54.000 euro. Lansat de Fundația Grupului Orange în anul 2015, programul „Women’s Digital Centers” include 320 de centre în 23 de țări și a susținut de-a lungul timpului peste 40.000 de femei în situații dificile de viață.
Fundația Orange susține educația digitală
Conform raportului „Participarea femeilor în economia digitală, ediția 2019″, realizat de Comisia Europeană, România ocupă locul 27, penultimul în rândul statelor membre. În cazul femeilor care se află deja în situații de dificultate economică din cauza sărăciei, lipsei de educație, statutului de imigrant sau violenței, absența abilităților digitale accentuează și mai mult vulnerabilitatea acestora.
„Educația digitală rămâne o prioritate pentru Fundația Orange România deoarece vedem acest tip de educație drept cea mai bună modalitate de a reduce inegalitatea de gen și diferențele mari dintre mediul rural și cel urban.
După centrul din București, mergem acum în două noi comunități vulnerabile total diferite și cu nevoi specifice, însă ne bazăm pe sprijinul partenerilor noștri, toți cu o solidă experiență de intervenție socială în plan local. Împreună, ne dorim să creștem gradul de angajabilitate a beneficiarelor, autonomia, independența lor financiară, dar și încrederea în forțele proprii. Ele pot și merită mai mult”, a declarat Dana Deac, Președinte Fundaţia Orange.
Centrul Digital pentru Femei din Gârcini, Brașov
Proiectul va fi implementat de Asociaţia pentru Parteneriat Comunitar Braşov și va interveni într-unul din cele mai sărace cartiere din oraș, Gârcini, considerat și locul cu cea mai mare comunitate compactă de romi din ţară. Aproape jumătate din comunitate este reprezentată de femei: 40% dintre acestea sunt casnice, cu un nivel scăzut de educație și fără nici o calificare, iar 8,9% au devenit mame până la împlinirea vârstei de 15 ani.
Centrul Digital va fi găzduit de școala numărul 5 din Săcele și va beneficia de suportul studenților voluntari de la Facultatea de Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universităţii Transilvania din Brașov, dar și de susținerea membrelor din Asociaţia „Femeile se Implică” din Săcele.
„Comunitatea din Gârcini adună poate cele mai multe femei într-o comunitate vulnerabilă. Vulnerabile și ele față de societate prin lipsa educației. Acum, mai mult ca oricând, tehnologia le poate face mai puternice, mai sigure pe ele, mai pregătite pentru a face față schimbării”, a declarat Mihaela Cârstea, manager de proiect.
„Consider proiectul «Centrul Digital pentru Femei» din Gârcini o iniţiativă extrem de necesară pentru obţinerea indepedenţei sociale şi economice a fetelor şi femeilor din comunitatea informală Gârcini. Acest Centru va înlesni educaţia digitală atât de necesară obţinerii unei angajări, procurării unor documente, comunicării cu serviciile sociale şi administrative, şi a lărgirii orizontului dezvoltării personale”, afirmă Elena Belloiu, Preşedintă Asociaţia „Femeile se Implică”.
Centrul Digital pentru Femei din Valea Hârtibaciului, Sibiu
Proiectul va fi coordonat de asociația Hosman Durabil, cu implicarea activă a organizației A.L.E.G. Valea Hârtibaciului din județul Sibiu se confruntă cu un accentuat declin economic, social şi cultural, motiv pentru care întreaga regiune necesită o revitalizare urgentă. În completarea cursurilor de utilizare a calculatorului, proiectul propune și alte direcții, construite în jurul a trei elemente specifice zonei: muzică, turism și agricultură.
Tinerele pot descoperi tainele fotografiei digitale și ale meseriei de DJ în cadrul unor ateliere practice, susținute de Coralie de Gonzaga, artist vizual și DJ de origine franceză, stabilită în Sibiu. De asemenea, femeile interesate să-și deschidă propria afacere în domeniul agricol (producția și vânzarea de semințe tradiționale) sau al ecoturismului / turismului gastronomic vor fi îndrumate de echipa Hosman Durabil, dar și de parteneri specializați precum asociația Eco Ruralis.
„Comunităţile marginalizate au nevoie de sprijin cu echipamente şi cu deprinderea abilităților pentru a se bucura de noile tehnologii şi a-şi îmbunătăţi viaţa. Ne-am dorit un astfel de proiect pe Valea Hârtibaciului şi mă bucur că vom pune bazele Centrului Digital chiar anul acesta. Ne va ajuta să întărim comunităţile locale şi să facem faţă mai bine oricărei crize”, a menționat Gabriela Cotaru, manager de proiect.
„În ultimele luni, am văzut, mai clar ca oricând, ce mare nevoie avem de competenţe digitale ca să supravieţuim. Am întâlnit femei care datorită abilităților de a comunica online, s-au salvat din violenţă domestică, au putut continua să lucreze de la distanţă și să aibă astfel un venit, şi-au putut ajuta copiii la lecţii”, a declarat Camelia Proca, Președinte Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen (A.L.E.G).