La jumătatea acestui an, aproximativ 54% din populaţia adultă a ţării considera instituţia Bisericii este îndreptăţită să primească finanţare de la buget. Deşi este încă majoritară, ponderea a scăzut cu mai bine de 20 de puncte procentuale faţă de cei care susţineau acest lucru în urmă cu 10 ani.
Majoritatea cetăţenilor maturi din România sunt de acord cu iniţiativa construirii Catedralei Mântuirii Neamului însă cei mai mulţi spun că ar fi bine ca edificiul să fie ridicat din banii strânşi de biserică şi nu cu finanţarea statului, arată un studiu al Fundaţiei Soros.
În sens mai larg, aproximativ 54% dintre români sunt de acord ca statul să finanţeze diverse activităţii ale Bisericii.
Procentul a scăzut semnificativ faţă de 2001 când peste 75% dintre cetăţenii mature credeau că Biserica merită să primească bani de la buget. În mod natural, persoanele cu cel mult 8 clase şi cele de la sate susţin în proporţie de peste 75% că Biserica ar trebui să fie o prioritate pentru bugetul public.