Fundația Țiriac și Fundația Olimpică Română au organizat un eveniment inedit: Schimb de experiență între patinaj și gimnastică ritmică pentru copii
Fundația Țiriac și Fundația Olimpică Română au organizat vineri, 27 mai, un schimb atipic de experiență pentru copii, conceput și dezvoltat împreună cu Federația Română de Gimnastică Ritmică.
Astfel, micuții hocheiști sustinuți de Fundația Țiriac și Fundația Olimpică Română au avut șansa să afle secretele gimnasticii ritmice de la copiii de aceeași vârstă și chiar să învețe câteva mișcări de bază în acest sport. Ulterior, fetele de la gimnastică ritmică au intrat pe gheața Patinoarului Allianz-Țiriac Arena și au învățat să patineze, fiind susținute de copiii de la patinaj și hochei și de antrenorii Patinoarului.
Evenimentul a fost marcat de prezența Irinei Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.
“Este o acțiune de bun augur care i-a ajutat pe copii să afle tainele unui alt sport pe care cu siguranța l-ar putea practica, cel puțin ca hobby. Cu această ocazie, copiii au aflat că patinajul și hocheiul sunt înfrățite cu gimnastica ritmică pentru că au în comun jocul de picioare. Le-am văzut pe fetele de la gimnastică ritmică foarte încântate pentru că au pășit pe gheața patinoarului, pentru o parte dintre ele fiind pentru prima dată. Mă bucur că și-au descoperit pasiunea pentru patinaj și cu siguranță vom reveni la patinoar”, a declarat Irina Deleanu, Președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.
O oportunitate de a cunoaște și de a practica alte sporturi
”A fost un prilej extraordinar de a îndrepta atenția fetelor care practică hocheiul către valențele gimnasticii ritmice. Au fost încântate de noua experiență și curioase să învețe noi mișcări în acest sport. La rândul lor, micuțele hocheiste le-au oferit suport fetelor de la gimnastică ritmică și le-au ajutat să patineze pe gheață. Am observat că au legat prietenii și au făcut schimb de impresii despre sporturile pe care le practică. Este o activitate deosebită care oferă oportunitate copiilor să cunoască și să practice și alte sporturi”, a declarat Eduard Pană, Director Sportiv al Fundației Țiriac.
Activitatea face parte din planul de acțiuni educaționale organizate de Fundația Țiriac și Fundația Olimpică Română pentru copiii interesați de activitățile sportive. Fundațiile sprijină dezvoltarea copiilor atât prin derularea de activități sportive pentru copii, cât și prin proiecte menite să stimuleze dezvoltarea cognitivă și emoțională a acestora, încurajându-i să ducă un mod de viață sănătos prin promovarea sportului, educației pentru sănătate și responsabilității față de mediu.