”Sex” vs ”gen” în cartea de identitate este turnesolul ideologic al PNL. Modificarea a fost introdusă prin HG 295/2021 de guvernul Cîțu.
Dacă guvernul va păstra „gen” în loc de „sex” înseamnă că PNL a decis să o ia pe calea progresismului și oamenii se vor întreba „de ce să votez PNL când am varianta originală a progresismului, USRPLUS?” Politic PNL se va ridiculiza, cu leadershipul încercând să se dea ceea ce baza partidului nu este. Dacă PNL se îngrămădește pe același culoar cu USRPLUS, se va deschide în 2024 o oportunitate politică de 25-30% pentru românii de centru dreapta care refuză și progresismul și extremismul toxic al AUR.
Dacă guvernul va reveni și va decide că în CI trebuie să scrie „sex”, atunci e un semnal că PNL rămâne pe zona de centru-dreapta, mai în acord cu baza partidului.
O chestiune care e, aparent, anodină, are un potențial exploziv în contextul luptei pentru putere în PNL. Mi-am luat popcorn și aștept să văd cum Orban va taxa guvernul pentru asta.
PS: cf. unei modificări din 2015 a legii 202/2002, „genul” este definit astfel:
„prin gen desemnăm ansamblul format din rolurile, comportamentele, trăsăturile și activitățile pe care societatea le consideră potrivite pentru femei și, respectiv, pentru bărbați”. Cum sunt o fire pragmatică, liberă de ideologii, mă gândesc deja cum va cere un primar de comună doamnei
Veta informații despre ce să scrie când îi eliberează Cartea de Identitate:
”doamna Veta, cu ce roluri, comportamente, trăsături și activități consideră societatea că vă potriviți, M sau F?”, a scris Daniel Funeriu pe Facebook.
PNL, de acord cu AUR
AUR se întreabă de ce a dispărut tricolorul de pe cărțile de identitate , de ce a fost înlăcuit cuvântul SEX cu GEN, dar și de ce nu a existat o dezbatere publică înainte de emiterea noilor acte de identitate.
„Întrebări legitime cu privire la noile buletine: De ce nu apare tricolorul? De ce a fost înlocuit SEX cu GEN? De ce nu a existat o dezbatere publică înainte de a începe emiterea noilor buletine? Este acesta încă un pas înainte spre ștergerea identității naționale și reeducarea populației?”, scriu reprezentanții AUR.
De menționat este faptul că noul document va înlocui practic, în mod treptat, cartea de identitate aflată în circuit din 1997, pana in august 2031, conform termenlor stabilite de Regulamentul UE.
Totodată, acesta va fi recunoscut în afara granițelor țării și facilitează accesul cetățeanului la servicii publice prin preluarea funcționalității cardului de sănătate și implementarea unor servicii electronice.
În același timp, noul act de identitate poate fi solicitat opțional de către părinți pentru copiii lor încă de la naștere, cu o valabilitate variabilă în funcție de vârsta titularului. Amintim faptul că pentru început, buletinul electronic va fi emis într-un număr limitat, în cadrul unui proiect-pilot derulat de şase luni.
Sursa foto: Dreamstime