Lovitură dură încasată de Klaus Iohannis. Cunoscutul actor Marius Manole a renunțat la ordinul primit de la președinte. Mi-e rușine că l-am primit – spune acesta. Gestul său vine în semn de protest față de ceea ce se întămplă pe scena politică.
Actorul Marius Manole a anunţat că vrea să renunțe la ordinul pe care l-a primit de la președintele Klaus Iohannis, în semn de protest faţă de negocierile purtate de PNL şi PSD pentru a forma o coaliţie de guvernare.
El a arătat că a mers duminică, la Palatul Cotroceni, pentru a lăsa portarului ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler categoria D – „Arta spectacolului”. Distincția i-a fost oferită în octombrie 2016 de la preşedintele Klaus Iohannis.â.
Într-un interviu, Marius Manole a precizat că l-a votat şi a ieşit în stradă pentru Klaus Iohannis. Acum, actorul îl acuză pe acesta că a girat coaliţia de guvernare care este negociată acum de PNL cu PSD.
Ceva mai rău ca această Coaliție nu există pentru România
„Acum ceva ani, în 2016, am primit un ordin de cavaler pentru artele spectacolului de la domnul preşedinte Iohannis pe care l-am admirat, l-am votat, pentru care am ieşit în stradă. În ultima perioadă, domnul Iohannis nu mai e domnul Iohannis. E altcineva în locul lui, drept pentru care acel ordin de cavaler nu mă măi reprezintă şi mi-e şi ruşine că l-am primit de la dumnealui.
Dat fiind faptul că acum se pregăteşte o coaliţie, ceva mai rău nu există pentru România şi pe care domnul preşedinte a girat-o, eu mă duc la Cotroceni să-i dau înapoi acel ordin de cavaler, că mi-e ruşine. Nu înţeleg de ce ar trebui să-l mai am acasă.
Mâine, la ora 10, (duminică), domnul Iohannis dacă sunteţi la Cotroceni, vă înmânez medalia. Luaţi-o! Faceţi ce vreţi cu ea. Mie îmi e ruşine că o am acasă! Le-o dau portarilor. Bănuiesc că nu o vină domnul Iohannis să o ia. Dacă vrea să vină, eu îl aştept”, a explicat Marius Manole.
La mine acasă nu are de ce să mai stea
Furia lui Marius Manole este maximă. El i-a îndeamnat şi pe alţi artişti să renunţe la distincţiile primite de la Klaus Iohannis.
„Sper ca în acest demers să alăture mai mulţi oameni care mai au credinţă şi mai cred că România ar fi putut să meargă pe un făgaş normal şi a luat o turnură cum nu se poate mai proastă. Toate serile în care am degerat de frig în Piaţa Victoriei n-au avut niciun sens, aşa că vă aştept, cei care aţi primit acest ordin, cu care nu mai sunteţi de acord, să veniţi.
Renunţ la tot ce înseamnă acest ordin. Habar n-am ce aduce, acea medalie la mine acasă nu are de ce să mai stea”, a mai spus actorul.