Instantele de judecata din Romania, ca, de altfel, nenumarate altele din toata lumea, nu ofera sorti de izbanda persoanelor pagubite dintr-un motiv foarte simplu si evident: invatamantul este o forma de transmitere a informatiilor si cunostintelor cu scopul de a fi valorificate de oameni in decursul vietii si activitatii lor. Dupa secole intregi, in care s-au facut tot felul de descoperiri, cercetari, studii si analize, in care s-au scris manuale ce ar putea acoperi cu litere pamantul precum o manta, este foarte greu de pastrat o evidenta stricta a informatiilor si autorilor acestora. Drept urmare a acestui continuu flux de invataminte transmise de-a lungul generatiilor, cartile care au contribuit in mare parte la dezvoltarea civilizatiei „s-au scris”… dintr-una intr-alta. In acest moment, ar fi extrem de dificil sa se demonstreze, spre exemplu, ca o lucrare de management se deosebeste structural, prea mult, de o alta. Cu atat mai mult in cazul programelor de instruire in acest domeniu. Principiile sunt aceleasi. Difera doar talentul fiecarui autor sau profesor de a ridica stiinta la rangul de arta.
Programele cu adevarat serioase sunt concepute de specialisti in training sau de firme care au acest profil de activitate. Aceste sisteme de instruire sunt destul de personalizate, iar autorii incearca sa obtina copyright-ul asupra lor. Lucru destul de greu de realizat. Potrivit legilor existente in Romania si in lume, dreptul de autor se poate obtine pentru o carte, o lucrare, un curs editat, dar nu pentru o idee, un mod de sustinere a cursurilor. Profitand de aceste … scapari ale sistemului de instruire, multi forteaza nota, insusindu-si informatiile mai mult decat le ingaduie legea.
Nu putine au fost situatiile in care persoane specializate pentru a sustine programe de instruire au parasit firma la care lucrau sau erau asociate, spre a-si deschide propria afacere, la concurenta cu fostii parteneri. Plecarea lor inseamna nu numai risipirea unor investitii importante facute pentru pregatirea trainerilor, ci si … „transferul” de cunostinte acumulate de persoana respectiva si pierderea materiala a unor cursuri, programe etc.
Fostii angajati sau asociati iau la plecare, de regula, si suporturile informative sau alte documente care fac parte din sistemul de instruire al firmei. Multi justifica gestul prin faptul ca au lucrat sau au contribuit la realizarea lor, uitand ca acesta era de fapt job-ul lor, pentru care au fost platiti. Mai mult chiar, in mapa de prezentare a noii societati pe care o infiinteaza, isi trec proiecte sau clienti care au apartinut celei de la care au plecat, creand confuzie pe piata.
La fel de frecvente sunt si cazurile in care participarea la un program de instruire in domeniul managementului, spre exemplu, are ca ultim scop insusirea unor cursuri sau tehnici de predare si valorificarea lor in cadrul propriei firme de training.
Fapta nu intra sub incidenta Legii protectiei dreptului de autor, daca nu se distribuie cursuri sau alte documente apartinand altor firme sau specialisti in instruire.
In toate cazurile insa, partea vatamata solicita cu mare greutate ajutorul justitiei. Castigurile pe aceasta cale sunt intotdeauna mult prea mici fata de eforturile depuse pentru a dovedi furtul si, cu atat mai mult, daunele morale asupra imaginii firmei respective pe piata de instruire.
Sfatul avocatului
Niels Schnecker, managing senior partner, Schnecher Van Wyk & Pearson
Exista doua situatii in care persoanele sau firmele care au avut probleme cu sustragerea programelor de instruire pot avea castig de cauza in instanta: 1. daca au dreptul de autor asupra cursului sau suporturilor informative ale programului; 2. daca dovedesc faptul ca reclamantul a plecat „la subrat” cu documentele (cursuri, baze de date, programe etc.) firmei.
In ambele variante, rezolvarea situatiei este extrem de dificila. Pentru furtul cursurilor, spre exemplu, partea vatamata poate primi numai despagubiri directe: costul materialelor sustrase. In cazul incalcarii dreptului de autor, daunele sunt tot directe, ele putand atinge valoarea sumelor ce ar fi putut fi castigate de pe urma cursurilor sustinute de reclamat. Daune morale se pot obtine numai in cazul in care autorul cursului sau programului respectiv a avut de suferit un mare prejudiciu, a fost afectata grav imaginea, personalitatea sau autoritatea lui.
Specialistii in domeniul trainingului au ajuns acum la performanta de a concepe de asa maniera cursurile, incat sa nu poata fi „valorificate” in nici un fel de alti traineri. Ei isi aleg niste exemple foarte personale pentru sustinerea teoriei, introduc elemente extrem de bine definite in cuprinsul cursurilor, cazuistici specifice, dau nume speciale anumitor aspecte analizate. In felul acesta, oricine incearca sa copieze cursurile nu poate schimba aproape nimic din forma originala fara sa nu piarda sensul mesajelor sau informatiilor transmise.
In strainatate, intr-atat au evoluat aceste metode de protectie suplimentara a dreptului de proprietate intelectuala, incat s-a ajuns la specializarea unor oameni numai in scrierea cursurilor. Practic, acestia nici nu au legatura cu sustinerea trainingurilor. Rostul lor este de a concepe materiale de studiu cu elemente atat de fine, de nuantate, incat sa zadarniceasca orice tentativa de utilizare a cursurilor fara acordul expres al autorilor.
„In decursul anilor, s-a intamplat sa gasim concurenti care au preluat, pur si simplu, materialele noastre, multiplicandu-le pe un copiator si schimband doar coperta si pagina de garda. Desigur, era mai mult decat evident ca interiorul nu le apartinea, avand trimiteri la carti sau casete video/audio care nu existau in „pachetul” lor de curs. In acest caz, persoanele care au preluat suportul informativ nici nu s-au obosit sa retehnoredacteze materialele, eliminand macar trimiterile respective, care nu-si mai aveau rostul, in situatia in care nu ofereau un pachet de curs, asa cum este cel original de la CODECS.
Alt aspect cu care ne-am confruntat in „practica” ultimilor ani l-a constituit preluarea logo-ului si a titulaturii instituite in scopul folosirii renumelui acesteia.
Intentia celui care le-a reprodus a fost aceea de a crea confuzie si, implicit, daune asupra imaginii si reputatiei institutiei de al carei nume s-a folosit. In 1994, o „universitate” privata din Bucuresti si-a luat numele de Open University, cursurile sale fiind de telechinezie, telematica si tele… alte stiinte la fel de importante. Desi conducerea ei a fost atentionata asupra confuziei create, cu greu a renuntat la acest nume: numai dupa semnalarea adevarului in presa si amenintarea deschiderii unui proces in instanta. Intr-un mod oarecum asemanator s-a procedat si cu logo-ul nostru, „Puterea Cunoasterii”, care a fost preluat intr-o forma putin modificata: „Puterea de a Cunoaste”.
Cred ca Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci sau alte institutii abilitate de drept ar trebui sa se sesizeze din oficiu asupra acestor cazuri, iar instantele judecatoresti sa elaboreze proceduri mult mai simple pentru solutionarea problemelor. Altfel, persoanele sau institutiile care se pot confrunta cu astfel de situatii sunt din start descurajate sa se angreneze intr-un proces al carui sfarsit este greu de prevazut.”
Catalin Ionescu, director general CODECS
