Prima de asigurare depinde in primul rand de valoarea masinii, acoperirea politei, dar si de perioada calatoriei sau procentajul fransizei (acolo unde e cazul). Exista insa si alti factori. Daca asiguratul are o polita Casco la una dintre companiile Allianz tiriac, Asirom sau Ardaf si la plecarea din tara isi cumpara Cartea Verde de la aceeasi firma, el beneficiaza de acoperirea gratuita a politei Casco si in afara granitelor.
„Analizam si noi acordarea acestei facilitati si speram sa o putem oferi clientilor cat de curand posibil. In definitiv, masina nu poate fi in acelasi timp si in tara, si in afara ei, astfel ca pe perioada cat e in strainatate nu exista risc in tara” declara Liviu Stoicescu, director asigurari auto la Omniasig.
Exista solutii si pentru cazul in care posesorul masinii nu are o asigurare Casco valabila pe teritoriul Romaniei. El poate cumpara doar „Casco extern”, polita care se incheie, in general, pentru perioade de doua saptamani sau o luna. Preturile difera insa destul de mult. Pentru un proprietar de Dacie care are asigurare Casco in tara, extinderea costa intre 8 si 12 euro/an. Daca va cumpara doar extinderea Casco, acelasi automobilist va fi nevoit sa scoata din buzunar circa 30-35 de euro. In ceea ce priveste marcile straine, tarifele sunt mai mari. Extinderea la un Cielo costa circa 45 USD, iar la o Skoda Octavia, circa 50 USD, ambele masini fiind luate in considerare cu o vechime de un an. Un ultim exemplu este cel al Astra. Polita Casco emisa de aceasta companie este valabila atat in tara, cat si in strainatate, fara o prima suplimentara.
Cu exceptia Asirom, o buna parte a companiilor de asigurari aplica fransiza la extinderea politei Casco, e drept doar pentru riscul de furt total. Valoarea acesteia este de 15% din suma asigurata la Omniasig, 20% la Allianz tiriac, Ardaf si Astra. Fransiza este partea de risc suportata de asigurat. Atunci cand incheie o polita cu fransiza, avantajul asiguratului este ca plateste o prima de asigurare mai mica. In acelasi timp insa, in cazul in care masina dispare fara urma, el va suporta, alaturi de asigurator, o parte din valoarea acesteia.
Chiar extinsa, polita Casco acopera doar in anumite cazuri toate tarile Europei. Motivul invocat de asiguratori este daunalitatea foarte mare inregistrata in unele state, fapt care a dus la incasari din prime mai mici decat valoarea despagubirilor platite. La Astra, de pilda, tarile excluse din asigurare sunt Bulgaria, Italia, Turcia si cele ex-sovietice, iar la Omniaisg, Ucraina si Moldova. Nu exista restrictii de acest tip la Allianz tiriac sau la Asirom.
O ultima precizare. Pentru politele „Casco extins”, reteaua corespondentilor din strainatate a companiilor de asigurari romanesti este aceeasi cu cea utilizata la asigurarea Carte Verde. Din acest motiv, daca firma unde intentionati sa va incheiati asigurarea Casco extins este membra BAAR, va recomandam sa va informati si asupra modului cum asiguratorul respectiv isi achita obligatiile la Carte Verde.
Extindere casco pentru calatorii in strainatate
Compania Autoturism Prima/o luna tari excluse Fransiza furt total
Asirom Cielo 47 USD Nu Nu
Allianz tiriac auto straine 10% din prima Nu 20%
anuala Casco Nu 20%
Astra auto straine 2,25% Bulgaria, Italia,Turcia, 20%
tarile ex-sovietice
Ardaf Dacia 0,8% Nu 20%
Cielo 1,7% Nu 20%
Omniasig Dacia 12 euro Ucraina, Moldova 15%
Nota: Tarifele Omniasig si Asirom sunt valabile doar pentru asiguratii Casco la aceste companii. Tariful Allianz tiriac e valabil doar pentru asiguratii care detin o polita Casco la aceasta companie. Astra si Ardaf percep prime procentuale din valoarea autoturismului.