Autoritățile olandeze justifică publicarea identității suspecților în furtul tezaurului dacic
Ministrul Justiției și Securității din Olanda, Van Weel, a declarat că cei doi suspecți ai furtului operelor de artă de la Muzeul Drents sunt singurii responsabili pentru divulgarea identității lor.
Potrivit oficialului, aceștia au avut de ales între a dezvălui locul unde se află obiectele furate sau ca numele și fotografiile lor să fie publicate online, conform NOS.
Joi, poliția olandeză a publicat numele și fotografiile celor doi suspecți arestați, fără a le blura fețele. O astfel de măsură este neobișnuită, întrucât poliția evită, de regulă, să facă publice astfel de informații.
Conform declarațiilor ministrului Van Weel, autoritățile dețin dovezi clare că suspecții s-au aflat în muzeu în timpul furtului, iar decizia de a le face publică identitatea a fost luată în încercarea de a recupera cât mai rapid obiectele de artă furate.
„Poliția știe că ei au fost prezenți în muzeu. Dacă nu vor să spună unde sunt aceste comori, atunci aceasta este una dintre metodele de a vedea dacă restul populației i-a văzut pe acești oameni”, a explicat Van Weel.
Pentru a justifica decizia, Ministerul Public din Olanda a invocat un interes public imperios, argumentând că furtul comorilor de artă reprezintă o infracțiune gravă, pedepsită cu cel puțin opt ani de închisoare.
De asemenea, oficialii olandezi subliniază că presiunea timpului este esențială pentru recuperarea obiectelor de artă, întrucât acestea ar putea fi deja în drum spre străinătate sau distruse.
Van Weel: „Nu a existat nicio presiune din partea României”
În contextul acestei decizii neobișnuite, ministrul olandez a negat că autoritățile române ar fi făcut presiuni pentru publicarea numelor și fotografiilor suspecților.
„Nu a existat nicio presiune pentru acțiuni suplimentare”, a declarat Van Weel.
Furtul este considerat o lovitură majoră pentru patrimoniul cultural al României, iar ministrul a insistat asupra valorii istorice a obiectelor furate.
„Nu sunt jafuri banale, acestea au o valoare cultural-istorică inestimabilă”, a adăugat Van Weel.
Reacția avocaților suspecților: „Decizia este disproporționată”
Avocatul unuia dintre suspecți a criticat publicarea numelui și a fotografiei clientului său, susținând că măsura nu este proporțională, având în vedere că acesta fusese deja arestat.
Experții în drept penal din Olanda au remarcat, de asemenea, caracterul inedit al deciziei. Sven Brinkhoff, profesor de drept penal la Universitatea din Amsterdam, a explicat că astfel de măsuri sunt utilizate, de regulă, în cazurile în care suspecții nu au fost încă arestați.
Joep Lindeman, profesor de drept procesual penal la Universitatea din Utrecht, consideră că situația este fără precedent, dar recunoaște că furtul unor opere de artă de mare valoare ar putea justifica aceste măsuri excepționale.
„Este vorba de artă specială, împrumutată de la un alt muzeu din străinătate. Cred că și acest aspect i-a determinat să ia măsuri neobișnuite”, a precizat Lindeman.
Decizia de a publica identitatea suspecților ar putea influența verdictul final. Lindeman a subliniat că, în cazul unui proces, judecătorul ar putea considera această măsură ca fiind disproporționată și ar putea decide o pedeapsă mai blândă.