Dacă la factorii externi adăugăm efectele instabilităţii politice şi ale invocării clauzei de salvgardare, România are toate şansele să devină o corabie a nebunilor, în mijlocul furtunii perfecte. România s-a obişnuit în ultimii ani cu o economie care merge bine, în ciuda bâlciurilor politice, a corupţiei şi a problemelor din justiţie. Câţiva factori prezenţi la nivel global riscă însă să întrerupă brutal această petrecere. Iar pe cât de plăcută a fost be
Dacă la factorii externi adăugăm efectele instabilităţii politice şi ale invocării clauzei de salvgardare, România are toate şansele să devină o corabie a nebunilor, în mijlocul furtunii perfecte.
România s-a obişnuit în ultimii ani cu o economie care merge bine, în ciuda bâlciurilor politice, a corupţiei şi a problemelor din justiţie. Câţiva factori prezenţi la nivel global riscă însă să întrerupă brutal această petrecere. Iar pe cât de plăcută a fost beţia, pe atât de năucitoare ar putea fi mahmureala, dacă aceste ingrediente se concretizează în acelaşi timp. Primul factor cu potenţial destabilizator ar putea fi creat de efectele întârziate ale crizei care a lovit piaţa creditelor din această vară, când imposibilitatea evaluării juste a unor portofolii ipotecare din Statele Unite a produs panică în restul lumii, iar bănci mari au pierdut miliarde. Analiştii sunt de acord că, deocamdată, economiile emergente au scăpat nevătămate din acest vârtej. Acest consens dispare când se discută dacă aceleaşi economii vor putea scăpa la infinit de un mult temut „credit-crunch“ – o criză de lichiditate ce ar putea înăspri brusc condiţiile de creditare la nivel mondial.
Bancherii est-europeni susţineau în Financial Times, săptămâna trecută, că nu-şi fac griji în acest sens. Ei nu au spus însă că e în interesul lor să fie optimişti – întâmplător, o eventuală criză le-ar dezumfla simţitor bonusurile. De partea lor, investitorii nu par convinşi că economia mondială a depăşit momentele cele mai solicitante – ca dovadă fluctuaţiile marilor burse din ultima săptămână.
O altă complicaţie provine din pieţele valutare. Unul din motivele de îngrijorare a investitorilor de pe Wall Street şi nu numai este incapacitatea aparentă a unor companii americane de a profita de căderea dolarului, exportând mai mult. Tendinţa complementară a dolarului scăzut este un euro din ce în ce mai puternic, care ştirbeşte competitivitatea exporturilor de pe Bătrânul Continent. Cum Uniunea Europeană este principalul partener comercial al României, orice suferinţă pricinuită de un euro prea puternic are consecinţe şi asupra economiei româneşti – ducând la o scădere a exporturilor şi adâncirea deficitului de cont curent, ca şi cum acesta nu ar fi deja suficient de îngrijorător. Un factor adiacent este efectul unui euro puternic asupra leului, a cărui depreciere nu numai că ar inflama preţurile, dar ar risca să-i aducă pe cei care s-au împrumutat în euro în imposibilitate de plată. Ba mai mult, când ratele lunare cresc, scad veniturile alocate consumului discreţionar, cel care a alimentat creşterea economiei în ultimii ani.
La toate aceste tendinţe adăugăm creşterea fulminantă a preţului petrolului. Dacă până acum ne-am putut amăgi că barilul era încă ieftin, în termeni reali şi raportat la recordurile din timpul crizelor din anii ‘70 şi ‘80, scuza a fost invalidată de atingerea săptămâna trecută a nivelului de 90 de dolari pentru un baril de ţiţei. Simpla menţinere a preţului aproape de acest nivel ar da mai multă apă la moară unei inflaţii deja aflată în creştere.
Factorii de mai sus dau semne că s-ar putea manifesta simultan într-un viitor nu prea îndepărtat. Dacă la ei adăugăm multiplele efecte negative ale instabilităţii politice şi ale invocării de către Uniunea Europeană a clauzei de salvgardare, România are toate şansele să devină o corabie a nebunilor, în mijlocul unei furtuni perfecte.
Andrei Postelnicu, Analist