Furtunile au făcut prăpăd în România! Copacii s-au frânt peste mașini și crucile din cimitire au fost luate pe sus
Încă de joi după-amiaza, anumite zone din România se confruntau cu vijelii cu averse torențiale și grindină. Locuitorii mai multor localități au rămas pe întuneric, iar șoselele au fost blocate. Mai mult decât atât, vântul puternic a dărâmat arbori peste mașinile oamenilor.
În Târgoviște a plouat torențial, iar vijelia a rupt o parte dintr-un acoperiș în zona centrală și a provocat mai multe daune. Locuitorii spun că furtuna a durat doar două minute, dar a fost suficient pentru vânt să smulgă o bucată din acoprișul unui bloc.
În județul Bistrița-Năsăud vântul a bătut și cu 100 de km la oră și mai multe acoperișuri și zeci de copaci au fost puși la pământ. În Ilva Mică un tânăr de 17 ani a fost lovit în cap de o grindă desprinsă chiar de la casa în care locuia.
Primarul comunei Rodna spune că a fost nevoie de doar cinci minute pentru ca acoperișurile mai multor case să fie rupte.
”Cinci minute de dezastru. Vânt foarte puternic, grindină foarte mare. Avem pagube destul de însemnate, câteva locuințe la care li s-a luat acoperișul în întregime plus câteva locuințe la care sunt acoperișurile degradate în proporție de 50,40,60%.”, spune primarul comunei Rodna, Valentin Grapini.
Vântul puternic a smuls acoperișurile caselor și clădirilor și în Lupeni și Galați. La Târgu Bujor, apele au năvălit de pe versanți. Case și terenuri au fost inundate. Drumul județean dintre Galați și Vaslui a fost acoperit de ape pe o porțiune de aproape un kilometru.
Copacii au distrus nenumărate mașini
Rafalele puternice a făcut ca mai mulți copaci să se prăbușească fie pe șosele, fie în parcări, distrugând mai multe mașini. La Brăila, vântul puternic a doborât 50 de copaci în numai zece minute. Mulți au căzut pe case, mașini sau fire electrice. Mai multe cartiere au rămas fără curent.
În Oradea, o femeie și-a văzut moartea cu ochii, după ce un copac s-a prăbușit peste mașina ei. Femeia a fost eliberată de pompieri.
”Mergeam destul de încet și, efectiv, la un moment dat, am văzut cum cade copacul pe mașină.”, spune ea.
Mai multe cruci din cimitire au fost distruse
În Baia de Fier, un șofer a fost lovit în trafic de un copac, care s-a rupt în timpul furtunii, iar mai multe cruci din cimitir au fost distruse de vântul puternic.
Grindina a distrus mai multe culturi agricole în orașul Novaci, în timp ce pe Transalpina, la Rânca, tarabele comercianților au fost luate de vânt, iar oamenii nu au mai putut recupera nimic.
În Botoșani, din cauza rafalelor de peste 100 km/h, oamenii au fost avertizați prin mesaje RO ALERT să rămână în case. Locuitorii din Prahova au primit și ei mesaje RO ALERT.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova notează că pompierii au intervenit în Dumbrava, Băicoi, Cocorăştii Mislii, Tomşani, Mizil, Buda, Ceraşu, Izvoarele şi Cornu de Jos, fiind degajaţi 11 pomi rupţi de vânt.
De asemenea, 7010 de consumatori din localităţile Slon, Ceraşu, Telega, Meliceşti, Radila, Darvari, Dumbrava, Poienarii Burchii, Olteni, Scăieni, Vâlcelele, Loloiasca, Inoteşti, Parepa, Colceag, nu mai au energie electrică şi se acţionează pentru remedierea defecţiunilor.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări Cod roşu de vijelii puternice cu rafale de peste 90 km/h, grindină, descărcări electrice, averse torenţiale ce puteau depăşi 35 l/mp, iar în cursul nopţii, populaţia din localităţile vizate a fost informată şi avertizată prin intermediul a două mesaje RO-ALERT.