Statele cu economii dezvoltate trebuie să finanţeze cu 100 de miliarde de dolari anual, până în 2020, programe de combatere a schimbărilor climatice în statele emergente, a declarat premierul britanic Gordon Brown.
„Propun să luăm o cifră de lucru de aproximativ 100 de miliarde de dolari anual, până în 2020”, a spus Brown, citat de Mediafax.
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a organizat mai multe runde de negocieri privind acordarea de sprijin financiar ţărilor cu economii în curs de dezvoltare de către statele bogate, însă discuţiile au eşuat în urma neînţelegerilor privind dimensiunile compensaţiilor financiare.
Reprezentanţii a 190 de state vor participa, în decembrie, la o reuniune la Copenhaga, pentru a discuta despre un acord pentru continuarea protocolului de la Kyoto, care va expira în 2012.
SURSA: Mediafax.