FSB a apreciat că reglementările mai stricte pentru aceste bănci vor reduce posibilitatea prăbuşirii lor şi vor limita efectele negative în eventualitatea falimentului. 

Cele mai importante bănci de importanţă sistemică – care trebuie să deţină un indice minim de adecvare a capitalului Tier 1 cu 2,5% mai ridicat decât cel solicitat altor instituţii financiare – sunt Citi şi JPMorgan din SUA. JPMorgan a înlocuit HSBC, cea mai mare bancă din Europa, care acum este în categoria instituţiilor financiare care trebuie să deţină un indice minim de adecvare a capitalului Tier 1 cu 2% mai ridicat, alături de Bank of America, BNP Paribas şi Deutsche Bank. 

De asemenea, în categoria băncilor cu un indice minim de adecvare a capitalului Tier 1 cu 1,5% mai ridicat se află: Barclays, Credit Suisse, Goldman Sachs, ICBC (China), Mitsubishi UFJ şi Wells fargo. 

Ultima categorie este cea a instituţiilor financiare care trebuie să deţină un indice minim de adecvare a capitalului Tier 1 cu 1% mai ridicat: Agricultural Bank of China, Bank of China, Bank of new York Mellon, China Construction Bank, Group BPCE, Group Credit Agricole, ING Bank, Mizuho FG, Morgan stanley, Nordea, RBS, Santander, Societe Generale, Standard Chartered, State Street, Sumitomo Mitsui FG, UBS, UniCredit Group. 

Din ianuarie 2019, marile bănci vor trebui să deţină un capital tampon, alcătuit din obligaţiuni sau alte instrumente financiare, de cel puţin 16 – 20% din activele lor riscante, cum ar fi împrumuturile. Aceste obligaţiuni vor fi convertite în acţiuni pentru a ajuta o bancă ce se confruntă cu probleme financiare. 

O parte din capitalul tampon trebuie să fie deţinut de subsidiarele marilor bănci, pentru a reasigura autorităţile naţionale de reglementare. 

Printre cele 30 de instituţii de creditare considerate de importanţă sistemică se află şi bănci care au o prezenţă importantă per piaţa din România: Societe Generale, Credit Agricole, UniCredit sau ING Bank. 

AGERPRES