Membrii G20 au căzut de acord în privinţa necesităţii de a majora resursele Fondului Monetar Internaţional (FMI), cu ocazia unei reuniuni desfăşurate vineri, la Ciudad de Mexico - capitala ţării care deţine în prezent preşedinţia acestui grup -, între responsabili din cadrul ministerelor de Finanţe şi ai băncilor centrale, transmite AFP.
În privinţa resurselor, „există un acord pentru a consolida diferitele metode care favorizează finanţarea datoriei suverane, iar acesta include partea europeană şi partea FMI”, a explicat în cursul unei conferinţe de presă Gerardo Rodriguez, director general adjunct al Trezoreriei Mexicului. El a mai precizat că este vorba numai despre o dezbatere „conceptuală” în care, „pentru moment, nu are loc nicio discuţie la nivel de cifre sau de necesităţi concrete”.
Responsabilii G20 (statele cele mai industrializate ale lumii cărora li se adaugă ţările emergente şi Uniunea Europeană) s-au întâlnit joi şi vineri la Ciudad de Mexico, capitala ţării care asigură, de la 1 decembrie 2011, preşedinţia grupului. Ei au discutat despre apelul lansat miercuri de FMI privind majorarea resurselor sale cu 500 de miliarde dolari pentru acordarea de împrumuturi statelor membre care să le permită să facă faţă crizei economice din zona euro şi ameninţării pe care aceasta o reprezintă pentru economia mondială.
Gerardo Rodriguez a subliniat că este necesar să se întărească organizaţiile internaţionale ca FMI pentru a se crea „bariere de protecţie şi să se evite astfel o posibilă contagiune (a crizei europene) spre celelalte ţări, celelalte economii”. Au mai fost abordate, la modul general, diferitele mijloace de a spori resursele FMI, cum ar fi cota parte, posibilitatea de finanţare cea mai răspândită, şi împrumuturile bilaterale.
Sursa: Agerpres