Nivelul de încredere dintre contribuabil și ANAF nu a fost demult atât de jos, susține Gabriel Biriş, secretar se stat în cadrul Ministerului de Finanțe.
"Da, este adevărat că am spus că nu cred că își închipuie cineva că eu (sau predecesorii mei) am venit la Ministerul Finanțelor să ne plimbăm cu Dusterul de serviciu. Corect. Însă și mai important este faptul că în perioada următoare, prin îmbunătățirea legislației, să se restabilească încrederea.Nivelul de încredere dintre contribuabil și A.N.A.F., ca și organ de control, nu a fost demult atât de jos. De ce? Pentru că, ani de zile, nu s-a făcut nimic în combaterea evaziunii fiscale sau ne-am făcut că facem ceva. A fost vorba de un joc de glezne!", a declarat Gabriel Biriş, secretar se stat în cadrul Ministerului de Finanțe.
Aceasta a mai spus că în ceea ce privește Declarația 088, problema noastră este că trecem de la prea puțin la mult prea mult. "Și mi se pare și mie anormal. Cred că este foarte important să schimbăm un pic mind-setul. Și cât putem de repede! În A.N.A.F. se produc niște schimbări care s-au văzut. Chiar cei din ANAF sunt de acord cu faptul că trebuie modificată Declarația 088, pentru că este exagerată", a completat Biriș.