"Suntem încântați că Stuart s-a alăturat GSP în acest stadiu important al dezvoltării companiei. Aduce cunoștințe importante pentru industrie, adunate de peste tot din lume, iar acestea ne vor ajuta să ne consolidăm poziția în acest sector și ne va permite să atingem obiectivele de creștere ale companiei pe mai mulți ani", a declarat Gabriel Comăneascu.
Comunicatul GSP spune că numirea lui Stuart Oakley în funcția de CEO a Grup Servicii Petroliere, în locul lui Fănel Hahui, care a devenit directorul de operațiuni al Grupului GSP, se leagă de contractele Upetrom care targetează Marea Nordului, punctând o mișcare semnificativă pe acest teritoriu.
Actualul CEO are o vastă experiență în lucrările din Marea Nordului, timp de mulți ani ocupând o funcție similară la o altă companie internațională care a activat în Marea Nordului. Grup Servicii Petroliere (GSP) a încheiat de curând două contracte pe termen lung pentru forare cu instalații de foraj marin cu GSP Saturn și instalarea de conducte submarine cu GSP Falcon, amândouă contractele fiind cu interes major pentru platforma continentală olandeză a Mării Nordului. Aceste contracte vor reprezenta fundația pentru strategia pe termen lung a companiei românești în regiune, în timp ce reputația GSP de contractor serios atât în Marea Nordului cât și în orice altă parte a lumii se va consolida.
În luna august a anului trecut, Comănescu anunța că noua direcţie de dezvoltare a GSP va viza intrea în Marea Nordului cu servicii de abandonare a sondelor marine. Acest serviciu presupune închiderea sondelor de exploatare în condiţii de maximă siguranţă, în baza unui proiect şi a unui plan de lucru care iau în considerare prevederile tehnice şi de protecţia mediului în vigoare la nivelul industriei globale de petrol şi gaze.
Această categorie de servicii a apărut odată cu declinul producţiei din unele zăcăminte din care s-a recuperat în condiţiile tehnice actuale maximum de hidrocarburi posibil. Deţinătorii de licenţe de exploatare au obligaţia să readucă site-u¬rile la starea anterioară, cu respectarea celor mai exigente prevederi în domeniul protecţiei mediului.
Gabriel Comănescu este prezent în TOP 300 Capital, pe poziţia a şasea, cu o avere estimată la 900-1.000 milioane euro.
Gabriel Comănescu a încheiat două contracte de lungă durată în Marea Nordului
8 martie 2012, 14:58
Ultima modificare în 8 martie 2012, 16:58
Omul de afaceri român, Gabriel Comănescu, a reușit să încheie de curând două contracte pe termen lung pentru foraj marin cu GSP Saturn și conducte submarine cu GSP Falcon, ambele de interes major în Marea Nordului. De asemenea, Comănescu a numit un nou CEO la GSP, pe Stuart D. Oakley.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Şeful Fiat neagă informaţiile privind discuţiile cu Renault şi Opel
- UE oferă României zece milioane de euro pentru distribuirea de fructe în şcoli
- Musafir surpriză la cartierul general Facebook
- Primăria Capitalei, buget de peste un miliard de euro pentru acest an. VEZI ce va face cu el
- Israelul va lua în mod independent decizii în privinţa Iranului
- Marea Britanie va evita recesiunea în acest an
- Ce mai inventează agenţia de cercetare din cadrul Pentagonului pentru armata SUA
- Cât ne costă ineficiența birocrației fondurilor europene
- Senatorul american John McCain pledează pentru atacuri aeriene în Siria
- Toate băncile din Grecia vor participa la schimbul de obligaţiuni