După ce şi-a triplat veniturile în plină criză prin atacarea segmentului de construcţii marine, Gabriel Comănescu pregăteşte o nouă lovitură: salubrizarea spaţiilor marine explorate.
Unul dintre marii câştigători în criza financiară este Gabriel Valentin Comănescu. Cu un ritm de creştere de minimum 40% pe an, afacerile lui Comănescu vor continua probabil să crească, domeniul petrolier fiind în urcare, după cum apreciază analiştii.
De la 240 de milioane euro cifră de afaceri pe grup în 2009, afacerile grupului Upetrom au urcat la aproximativ 600 milioane euro în 2010, din care 548 milioane euro au reprezentat doar cifra de afaceri a Grup Servicii Petroliere (GSP). De fapt, această companie l-a transformat pe Gabriel Comănescu în cel mai puternic antreprenor român, odată cu intrarea ei în Top 500 cele mai mari afaceri din Europa Centrală, studiu anual realizat de compania Deloitte. Este prima dată când GSP intră într-un astfel de clasament. GSP a surclasat, la dinamica afacerilor în 2010 raportat la cele din 2009, compania RCS&RDS deţinută de Zoltan Teszari.
Care a fost strategia câştigătoare aplicată de Gabriel Valentin Comânescu, acţionarul majoritar al grupului de firme? În 2009, Upetrom 1 Mai Ploieşti se confrunta cu o scădere dramatică a comenzilor, iar conducerea a fost nevoită să facă restructurări de personal. În plus, în zonă au început să-şi deschidă uzine asemănătoare firme concurente din străinătate.
Ce a făcut Gabriel Valentin Comănescu în această situaţie? După criza din 20078 au apărut noi oportunităţi pentru companie, Upetrom Group reuşind să intre pe o piaţă nouă, aceea a construcţilor marine. Grupul a beneficiat de investiţii masive, de peste 230 milioane euro, în utilaje ultramoderne, dar şi în specializarea factorului uman. Din noile investiţii enumerăm cea mai puternică macara marină din regiunea Mării Negre, barje şi vapoare multifuncţionale, flota de roboţi submarini etc.
Datorită investiţiilor, GSP a reuşit să câştige contracte externe şi noi pieţe de exploatare. Cel mai mare contract a fost cel semnat cu Gazprom, în valoare totală de peste 200 de milioane de euro. Este vorba de gazoductul DLS din Rusia, dar la care se adaugă şi producţia, transportul şi instalarea celei mai mari platforme fixe de producţie din Marea Neagră, în Turcia. De altfel, contractul a fost menţionat cu mândrie chiar de preşedintele Traian Băsescu, fiind descris ca o dovadă a relaţiilor bune dintre România şi Rusia. De asemenea, Gabriel Comănescu a inaugurat, în 2009, unul dintre cel mai moderne centre de pregătire din regiunea Mării Negre, dotat cu simulator de foraj marin în timp real.
Flote şi utilaje speciale pentru închiderea zonelor de foraj marin
Pe lângă noile pieţe câştigate, Gabriel Comănescu are nevoie şi de o diversificare a businessului pentru a continua să crească. Noua direcţie de dezvoltare pare astfel gata trasată. Comănescu recunoaşte că este interesat să intre în Marea Nordului cu servicii de abandonare a sondelor marine.
Acest serviciu presupune închiderea sondelor de exploatare în condiţii de maximă siguranţă, în baza unui proiect şi a unui plan de lucru care iau în considerare prevederile tehnice şi de protecţia mediului în vigoare la nivelul industriei globale de petrol şi gaze. „Totodată, Upetrom şi GSP se vor ocupa şi de scoaterea din funcţiune a echipamentelor aflate pe platformele marine de producţie, dezafectarea şi dezasamblarea construcţiilor submarine şi aducerea zonei se lucru la starea dinaintea începerii exploatării în zonă“, a declarat Radu Petrescu, purtătorul de cuvânt al companiei. Cu alte cuvinte, la finalizarea explorărilor, cineva trebuie să vină să cureţe „locul de muncă“.
Această categorie de servicii a apărut odată cu declinul producţiei din unele zăcăminte din care s-a recuperat în condiţiile tehnice actuale maximum de hidrocarburi posibil. Deţinătorii de licenţe de exploatare au obligaţia să readucă site-urile la starea anterioară, cu respectarea celor mai exigente prevederi în domeniul protecţiei mediului. GSP deţine o flotă de nave pentru construcţii marine (tehnice) care include: macara plutitoare de mare tonaj, barjă semisubmersibilă, barjă pentru cazare şi operaţiuni de ridicare cu macara de mare tonaj, nave de tractare şi papionaj (AHT), platforme pentru activităţile de închidere a sondelor cu ajutorul dopurilor de ciment.
Pe acest segment, GSP are în vedere momentan doar explorările închise din Marea Nordului. Pasionat de pescuit şi gadgeturi, Gabriel Valentin Comănescu ia pauză doar o jumătate de zi pe săptămână: duminica. Relaxarea o găseşte invariabil la malul mării pe unul dintre şezlongurile de la hotel Vega din Mamaia, hotel de cinci stele care îi aparţine.
10 este poziția ocupată de omul de afaceri în TOP 300 Capital, ediția 2010. Averea estimată a lui Gabriel Comănescu este de 550-600 milioane de euro.