Medicul Gabriel Diaconu, demisie din funcţia de consilier al ministrului Rafila: O demonizare a profesiei mele

Gabriel Diaconu

Gabriel Diaconu

Gabriel Diaconu, medic şi totodată consilier onorific al ministrului Sănătăţii, renunţă la cea de-a doua poziţie. Totul vine după scandalul de la Spitalul Pantelimon şi propriile sale luări de poziţie pe această temă.

Medicul Gabriel Diaconu îşi dă demisia. Nu va mai fi consilierul ministrului Rafila

Medicul Gabriel Diaconu, cunoscut pentru pozițiile sale controversate legate de scandalul de la Spitalul Pantelimon din Capitală, și-a anunțat demisia din funcția de consilier onorific al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

Decizia a fost luată ca un gest de demnitate profesională și ca protest împotriva ceea ce el a numit demonizarea profesiei de medic, după o discuție avută cu ministrul în cursul după-amiezii de duminică.

Gabriel Diaconu a subliniat că opiniile exprimate în ultimele zile, atât cele scrise, cât și cele declarate, sunt strict personale, bazate pe experiența sa de peste 20 de ani în domeniul sănătății, atât la nivel național, cât și internațional.

Acesta a criticat faptul că presa a interpretat poziția sa de consilier onorific ca pe o exprimare oficială din partea Ministerului Sănătății, deși el a avut grijă să specifice clar când a vorbit în nume oficial şi când în nume personal.

Gabriel Diaconu

Medicul a anunțat că va depune demisia luni dimineață, precizând că, în cei aproape trei ani de activitate, și-a dedicat timpul dezvoltării sănătății mintale în România, fiind mulțumit de realizările sale și de sprijinul primit din partea ministrului Rafila și a echipei sale.

De asemenea, Diaconu a menționat că a reprezentat profesia sa cu mândrie și că, deși funcția pe care a ocupat-o a fost efemeră, pleacă cu capul sus.

„Vreau să cred că încă trăiesc într-o țară în care nu există delict de opinie”

„Anunț, clarificări:

Poziția mea din ultimele zile, ca și lucrurile pe care le-am scris sau declarat, reprezintă opinia mea personală, de medic, de om care lucrează în domeniul sănătății de peste 20 de ani, de expert național și internațional.

Dată fiind poziția mea de consilier onorific al ministrului Sănătății, presa a folosit această calitate benevolă drept argument c-aș vorbi, în vreun fel, în capacitate oficială.

Presa știe că, oricând am vorbit în capacitate oficială, am avut grijă să menționez asta. Vreau să cred că încă trăiesc într-o țară în care nu există delict de opinie.

Acest incendiu dement împotriva doctorilor mă obligă, însă, la următoarea decizie, pe care o anunț acum.

Din demnitate profesională, și în semn de protest la demonizarea profesiei mele de medic, după o discuție cu domnul ministru în timpul acestei după-amieze, am convenit să-mi depun demisia din funcția mea onorifică.

Voi face asta luni dimineață la prima oră.

Mi-am dedicat timp, în acești aproape trei ani, dezvoltării sănătății mintale, ca domeniu, în România. Sunt mulțumit de ce am făcut. Am avut sprijin necondiționat din partea ministrului Rafila, am avut împrejur o echipă de oameni remarcabili, atât la Minister cât și la agențiile partener.

Mi-am reprezentat meseria cu mândrie. Am intrat cu capul sus într-o demnitate publică efemeră, plec cu capul sus”, este mesajul postat de Gabriel Diaconu, sâmbătă seară, pe pagina sa de socializare.