Taxa pe constructii speciale introdusa de guvern in acest an nu va avea efecte semnificative asa incat sa puna in pericol marile proiecte de investitii din sectorul energetic a declarat Gabriel Dumitrascu, seful directiei de privatizari si administrare a participatiilor statului din cadrul Departamentului pentru energie.
El a precizat, in cadrul Energy Investors Summit, ca o parte din sistemul energetic este reglementat, astfel ca aceste cheltuieli ale investitorilor sunt recunoscute in tarife.
"E doar o rostogolire in timp. Nu cred ca un investitor va fi afectat intrucat isi va recupera aceste cheltuieli", a spus Dumitrascu.
El a dat ca exemple investitii precum cele facute de CEO Oltenia sau Hidroelectrica.
"La marile proiecte in energie nu vad ca aceasta taxa sa aiba efecte majore asupra investitiilor" a spus seful directiei de privatizare.
Dumitrascu a recunoscut insa ca la nivel de consumator reglementat efectele se vor vedea in tarife, cel putin de anul viitor se va observa o crestere a tarifelor de 1-2 % fata de anul curent.