Gabriel Guță, director la Huawei România: „Compania a fost pregătită să intervină oricând pentru funcționarea optimă a rețelelor”

În contextul distanțării sociale generate de criza COVID-19, gradul de solicitare al rețelelor telecom a fost la un nivel ridicat în ultimele luni. Am fost pregătiți tehnic pentru acest volum de trafic de date și voce ridicat? Cum s-au comportat rețelele telecom, care a fost impactul și ce schimbare ar aduce dezvoltarea rețelei 5G? Am abordat aceste subiecte într-un interviu cu Gabriel Guță, Assurance and Managed Service Director, Huawei România.

Cum s-a resimțit la ”firul ierbii”, la nivelul rețelelor de telecomunicații, creșterea volumelor de date pe fondul epidemidei de COVID-19? Au existat probleme? Cum ați spune că au făcut față rețelele?

Unul din efectele crizei COVID-19 a fost cel de creștere a comunicării la distanță între oameni și între companii. Pentru industria de telecomunicații sigur că în aceste condiții am înregistrat un vârf al traficului de date, dar și de voce. Impactul cel mai puternic a fost pe zona de operațiuni fixe. În anumite zone a trebuit să optimizăm parametrii fiecărui nod de rețea, pentru a permite atingerea capacităților maxime planificate. În câteva orașe s-a ajuns până la modificări de topologie și adăugare de noduri noi. Procesul de ajutare a durat mai mult de o lună. Am reușit însă ca inclusiv în această perioadă dificilă să asigurăm funcționarea fără sincope a rețelelor. 

În mare parte rețelele de telecomunicații existente în România, 3G și 4G, sunt construite cu tehnologie Huawei. Asta înseamnă și că echipamentele Huawei au fost cele mai solicitate. A fost nevoie de suplimentări de echipamente? Cu cât a crescut numărul de intervenții? A fost nevoie și de angajări suplimentare de personal?

Într-adevăr, dezvoltarea rețelelor 3G și 4G din România s-au făcut utilizând într-o proporție importantă echipamente și tehnologii Huawei. Pentru noi, creșterea recentă a traficului de date și de voce a reprezentat un test important. Și ne-am bucurat că echipamentele noastre au făcut față cu brio și că evaluările și calculele de reziliență a rețelei pe care le-am făcut anterior s-au demonstrat a fi corecte și în practică. Din acest motiv, pentru ceea ce noi numim intervenții corective, nu au existat modificări față de o perioadă normală. Putem vorbi de o creștere ușoară a activității, între 5%-7%, la nivelul întregii țări,  pe coordonata de ajustare de parametri în partea de rețea fixă, respectiv ceea ce înseamnă suport pentru reteau de cablu coaxial. 

Am depășit se pare perioada de vârf în ce privește încărcarea rețelelor de telecomunicații, dar volumele rămân peste cele anterioare crizei. Este nevoie de investiții suplimentare din partea Huawei pentru a asigura funcționalitatea rețelelor în condițiile menținerii unui trafic de date mai ridicat?

Abordarea noastră este întotdeauna anticipativă. În acest caz, așa cum vă spuneam, nu au existat probleme majore în ce privește reziliența echipamentelor noastre. Am anticipat însă, încă de la momentul apariției în România a primelor cazuri de COVID-19, că va exista această expansiune a comunicării la distanță, cu tot ce va implica ea pentru industria de telecomunicații. Drept urmare, de la finalul lunii februarie-începutul lunii martie, am luat decizia strategică de a ne crește stocul central de piese de schimb, cât și stocurile din fiecare magazie regionala. Astfel, chiar și în condițiile perturbării serviciilor logistice globale și naționale, Huawei România a fost pregătită în orice moment să intervină și să asigure funcționalitatea optimă a rețelelor de telecomunicații. Este o investiție importantă, pe care am făcut-o asumat, ca parte a viziunii Huawei de a ne asigura că în orice moment și indiferent de condiții, interne și externe, vom continua să asigurăm aceeași calitate înaltă a serviciilor noastre. 

Una din lecțiile crizei COVID-19 este că digitalizarea va accentua nevoia unor rețele de telecomunicații cât mai performante. În ce măsură depindem de existența acestui suport de tehnologiile 5G? Suntem la un punct de maxim al capacității rețelelor 4G?

Există două aspecte care cred că merită să fie menționate. În primul rând, făcând referire la rețeaua actuală 4G din România, ea este departe de a-și fi atins limita de capacitate. Chiar dacă avem unele perioade sau momente de vârf, și chiar dacă ne raportăm la o stabilizare în ce privește traficul de date și voce, post-Covid la un nivel mai mare decât cel pre-Covid, rețeaua 4G cu sprijinul tuturor operatorilor și furnizorilor de echipamente din România, este astăzi bine dezvoltată și poate acoperi o astfel de evoluție. În același timp, asta nu înseamnă, sub nici o formă, că nu ar trebui să ne grăbim să implementăm 5G. 5G va reprezenta un salt calitativ în serviciile industriei de telecomunicații. Pe de o parte utilizările actuale vor fi îmbunătățite, pe de altă parte vor exista noi aplicații, multe nebănuite acum, care vor face ca viața noastră să fie mai ușoară, mai confortabilă.  Imaginați-vă că și în ziua de azi se putea zbura cu motoare cu elice, avem însă opțiunea să avem motoare cu reacție. Ajungem mai repede dintr-o destinație în alta, apar noi oportunități personale și de afaceri datorită acestei mobilități mai bune ș.a.md. 5G va fi o parte importantă în progresul societății umane, nu doar al industriei telecom.

Dispune Huawei de capacitatea nu doar tehnică, dar și de resurse umane pentru eventuala realizare rapidă a rețelei 5G în România? Ce pași au fost făcuți deja din punct de vedere tehnic de către companie pentru pregătirea unui astfel de proces? 

Huawei România a demonstrat că este capabilă să se mobilizeze și să coordoneze un număr impresionant de resurse pentru modernizarea într-un termen scurt a rețelelor. Spre exemplu, în anul 2015, modernizarea rețelei 4G din București și din zona adiacentă a fost făcută pentru unul din principalii operatori  în doar 2 luni, iar modernizarea întregii rețele naționale din zona urbană pentru 2 operatori importanți a fost făcută în mai puțin de 2 ani. Revenind la momentul prezent, chiar dacă licitația 5G nu are în prezent un calendar clar de derulare, Huawei a depus eforturi pentru adoptarea și perfecționarea proceselor necesare adăugării echipamentelor 5G în România, cât și pentru găsirea resurselor necesare unor astfel de activități. Am luat astfel toate măsurile, care stau în puterea noastră, pentru a putea participa la construirea rapidă și cu succes a rețelei 5G din România. 

Care sunt principalele elemente diferențiatoare ale tehnologiei 5G a Huawei față de celelalte soluții existente pe piață? În ce măsură pot adresa cu succes riscurile cibernetice? 

Atât noi cât și competitorii noștri suntem dedicați în a oferi soluții fiabile și sigure clienților noștri. Ca parte a acestei abordări, Huawei  a investit sume semnificative, timp de peste 10 ani, în activități de cercetare și dezvoltare. Rezultatele se remarcă azi în performanța și siguranța tehnologiilor noastre. Huawei are cel mai mare număr de patente internaționale pentru tehnologia 5G și de certificări date de instituții independente privind securitatea produselor sale. Încercăm și cred că reușim să fim extrem de competitivi, iar acest lucru se vede la final în servicii de top pentru clienții noștri. 

articol realizat cu sprijinul Huawei Romania