Oresa Ventures îl numește pe Gabriel Mureșanu în funcția de conducere a RTC Proffice Experience, companie preluată de fondul de investiții suedez la sfârșitul anului 2011. Noul CEO va intra în funcție începând cu 1 septembrie, după ce anterior funcția a fost ocupată de Laura Arghirescu.
Gabriel Mureșanu este specializat în consultanță de vânzări B2B și B2C, precum și în dezvoltarea echipelor de vânzări pentru toate segmentele de client business și consumer, având o experiență de 20 ani în idustria de telecomunicații. După o carieră de 14 ani în cadrul Vodafone, Gabriel Mureșanu a lansat, la începutul anului 2011, un proiect propriu de consultanță telesales, Awareness Power Consulting, și a dezvoltat campanii de vânzări telefonice de succes pentru trei companii active pe piața din România, printre care s-au numărat și două dintre companiile dezvoltate de Oresa, La Fântâna și Medicover.
„Mediul de business se află în continuă schimbare, iar Gabriel dispune de experiența și resursele necesare pentru a conduce RTC în direcția pe care ne-am propus-o în momentul preluării companiei. Sunt încrezător că standardele impuse de RTC împreună cu expertiza lui Gabriel în mediul de business vor aduce rezultate pozitive și vor contribui la menținerea companiei în top.” a declarat Cornel Marian, Managing Director al Oresa Ventures în România.
„RTC este o oportunitate și o provocare extraordinară și din punct de vedere personal și business. Am ocazia să învaț o industrie nouă și să aplic cele învatate în cei 20 de ani de experiență în dezvoltare de strategii și forțe de vânzare. RTC este lider de piață cu experiență bogată și de lungă durată în industrie. Sunt convins că există un potențial foarte bun de creștere al afacerii în noul context de piață, prin implementarea de noi metode și standarde de execuție de business.” a declarat Gabriel Mureșanu.
Odată cu preluarea de către Oresa Ventures, brandul RTC a fost repoziționat prin adoptarea unei strategii consolidate și prin investiții la nivel de business menite să reconfirme poziția de lider a RTC pe piața de papetărie și birotică.
RTC dispune de o gamă de 6.000 de produse şi o gamă extinsă selectată de 4.000 de produse în catalog, oferind clienților săi cel mai mare portofoliu de pe piață. Serviciile și produsele companiei sunt constant adaptate nevoilor clientilor, oferindu-le acestora accesul imediat la un stoc permanent în valoare de 2 milioane de euro.
Pe lângă investițiile la nivel logistic în dezvoltarea depozitului automatizat și optimizarea serviciilor, RTC a avut parte de o consolidare a capitalului uman, urmărind eficientizarea proceselor și atingerea celor mai înalte standarde de deservire a clienților.
”Sunt convins că și aici, ca în orice alt business în care am lucrat, oamenii vor face diferența! Dacă angajații sunt motivați și clienții mulțumiți, business-ul o să crească și atunci și acționarii vor fi mulțumiți. Abia aștept să cunosc oamenii cu care voi face echipă și să trecem la fapte împreună!”
Oresa Ventures este un fond suedez de investiții private care activează cu succes pe piața românească de aproape 20 de ani, dezvoltând companii, precum Fabryo, Kiwi Finance, Medicover, Synevo, La Fântâna, Flanco, Credisson, Motoractive, Brewery Holding.