Noua aventură a lui Gabriel Oprea în PSD s-a încheiat foarte repede. Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al partidului, a declarat că Oprea nu este membru PSD şi nici vicepreşedinte al partidului.
“Domnul Gabriel Oprea nu este membru PSD și nu va fi cel puțin cât o să fiu membru interimar”, a declarat Ciolacu, la finalul şedinţei de marţi seară, subliniind că Oprea nu ocupă nici funcţia de vicepreşedinte.
În plus, fostul lider PSD Viorica Dăncilă a adăugat că toate protocoalele semnate de ea, până în turul doi al alegerilor prezidenţiale, nu mai sunt valabile.
“Tot ce a fost semnat de mine nu mai are valabilitate. Tot ce a fost semnat a fost până în turul doi. Am avut mai multe protocoale de colaborare cu sindicatele. În aceste protocoale liderul sindicatului devenea vicepreședinte PSD, dar fără drept de vot. Acum încetează totul și sindicatele vor coopera, bineînțeles cu noul președinte”, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit digi24.ro.
Prezenţa lui Gabriel Oprea la sediul PSD, duminică seară, după încheierea votului din turul doi al alegerilor prezidenţiale, a înfuriat pe mulţi lideri social-democraţi. Viorica Dăncilă a explicat atunci că Oprea a fost acolo în funcţia de vicepreşedinte în Comitetul Executiv al PSD, funcție obținută în urma semnării unui protocol de colaborare.