Gabriel Oprea, decizie cu privire la plagiat

Gabriel Oprea, decizie cu privire la plagiat! Fostul vicepremier al României, Gabriel Oprea, a anunțat că a primit hotărârea definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) care confirmă că teza sa de doctorat nu a fost un plagiat.

Într-un comunicat de presă emis luni, 16 octombrie, Gabriel a dezvăluit că hotărârea a venit după ce a fost considerat o „țintă politică”. Astfel, o hotărâre de guvern a fost emisă în mod fals. El spune că s-a încercat compromiterea validității tezei sale.

Potrivit comunicatului, acesta a fost subiectul unor acuzații de plagiat, dar a fost susținut de o hotărâre a Comisiei pentru demnitari din Ministerul Educației. Aceasta a votat cu 9-0 în favoarea sa, inclusiv un profesor reputat din Germania. Cu toate acestea, un act administrativ ilegal, emis printr-o hotărâre de guvern, a încercat să conteste verdictul legal de neplagiat. A deschis, astfel, posibilitatea atacării oricând a unei teze de doctorat.

„Fiind marcat ca ţintă politică, pentru mine special a fost creată o hotărâre de guvern cu dedicaţie, potrivit căreia, în mod absolut fals, lucrarea mea ar fi putut întruni oricând elementele unui plagiat. Aceasta, cu ignorarea totală a verdictului de neplagiat dat prin vot, 9-0, de către Comisia pentru demnitari din Ministerul Educaţiei, din care făcea partea şi un reputat profesor din Germania”, se arată în comunicat.

gabriel-oprea
Gabriel Oprea

Gabriel Oprea acuză un atac orchestrat împotriva sa

Gabriel Oprea a subliniat că atacul împotriva sa a fost orchestrat de către un general din serviciile secrete provenit din vechea Securitate. Acesta este un individ trimis în judecată de CNSAS pentru poliție politică, și un așa-zis jurnalist și impostor de intelligence.

Fostul vicepremier a menționat că hotărârea definitivă a ÎCCJ confirmă neplagiatul său. De asemenea, demontează minciunile celor care au încercat să îi distrugă cariera și reputația.

„În ciuda verdictului de neplagiat, act administrativ care nu a fost contestat în termenul legal de 30 de zile şi şi-a produs efectele, a apărut acest HG care stabilea, ilegal şi neconstituţional, că orice teză de doctorat, poate fi considerată plagiat şi poate fi atacată oricând, chiar şi dacă a primit un verdict legal de neplagiat de la instituţia responsabilă.

Curtea Constituţională a României a stabilit, prin hotărâre definitivă şi general aplicabilă, că titlul de doctor nu poate fi retras dacă a intrat în circuitul civil şi a produs efecte. Totodată, hotărârea de guvern ilegală care stabilise contrariul a fost abrogată”, se mai arată în comunicat.

Nu în ultimul rând, acesta a mai precizat că „Atacul la adresa mea, pe tema aşa-zisului plagiat, a fost orchestrat de un general din serviciile secrete provenit din vechea Securitate, un individ trimis în judecată de către CNSAS pentru poliţie politică şi un aşa-zis jurnalist, intelligence, care s-a autointitulat impostor.

Verdictul definitiv de neplagiat dat astăzi de ÎCCJ demontează definitiv minciunile unor persoane care au distrus cariere, familii şi destine”.