Flanco, cel mai apreciat lanț de retail electro-IT, anunță că își întărește echipa de conducere, aducând în senior managementul companiei, în funcția de Sales Manager, pe Gabriel Pereș.
Anterior numirii în această funcție, Gabriel Pereș a lucrat în ultimii 11 pentru Electrolux România, unde a ocupat de-a lungul timpului funcțiile de Area Sales Manager, Key Account Manager, Product and Training Manager, respectiv National Key Account Manager (începând cu anul 2005).
“Prin cooptarea lui Gabriel Pereș, Flanco întăreşte echipa pentru a putea susține creșterea businessului, în perspectiva accesării poziției de lider de piață. Ne bucură decizia lui Gabriel de a se alătura echipei Flanco, reputaţia și expertiza sa în dezvoltarea și implementarea activităților de marketing și vânzări în domeniul electroretail fiind elemente care vor contribui cu siguranţă la dezvoltarea companiei noastre”, a declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco.
“Flanco este în acest moment cel mai dinamic lanț de retail, cu evoluție spectaculoasă de la lună la lună, motiv pentru care noua poziție reprezintă pentru mine o provocare foarte motivantă. Mă alătur unei echipe de management care a dus Flanco la cea mai mare cotă de piață din ultimii 5 ani și sunt sigur că împreună vom reuși să accelerăm rata de creștere a vânzărilor. Ne dorim să oferim clienților noștri o experiență unică și completă de achiziții și sunt convins că le putem oferi permanent soluția optimă la nevoile pe care le au”, a declarat Gabriel Pereș, Sales Manager Flanco.
Gabriel Pereș va coordona o rețea de peste 75 de magazine, cu peste 550 de angajați în magazinele din toată țara, urmând să fie responsabil pentru politica de vânzări a companiei.