Gabriel Stan a finalizat prima etapă din Bellevue

Omul de afaceri Gabriel Stan, proprietarul grupului Gabi’s & PAPPA Reale, a finalizat prima parte a proiectului rezidenţial de lux Bellevue Residence din Braşov, ce cuprinde 96 de apartamente din care 80% au fost deja vândute.  Apartamentele finalizate sunt structurate în şase imobile de câte cinci etaje, alte trei imobile a câte 16 apartamente urmând a fi livrate în decembrie 2010. Cele două etape necesită o investiţie de 30 mil. euro. Financiar proiectul a fost suţi

Omul de afaceri Gabriel Stan, proprietarul grupului Gabi’s & PAPPA Reale, a finalizat prima parte a proiectului rezidenţial de lux Bellevue Residence din Braşov, ce cuprinde 96 de apartamente din care 80% au fost deja vândute. 

Apartamentele finalizate sunt structurate în şase imobile de câte cinci etaje, alte trei imobile a câte 16 apartamente urmând a fi livrate în decembrie 2010. Cele două etape necesită o investiţie de 30 mil. euro.

Financiar proiectul a fost suţinut în proporţie de 33% din surse proprii, o parte din banii plătiţi în avans de viitorii locatari ai ansamblului şi printr-o linie de credit deschisă la Alpha Bank.
“În acest moment ne-a mai rămas doar un penthouse, iar din cele trei imobile ale fazei a doua am vândut până în prezent 25% din apartamente şi avem rezervări pentru încă 5% dintre ele” a declarat Gabriel Stan.

Suprafaţa apartamentelor variază între 80 mp plus 16 mp terasa şi 227 mp plus 140 mp terase.

Lucrările la proiect au fost demarate în aprilie 2007 şi urmează să cuprindă până la finalizare 148 de apartamente grupate în nouă imobile identice. Ansamblul este situat pe dealul Warthe, pe drumul dintre Braşov şi Poiana Braşov.

Gabi’s & PAPPA Reale are ca principal obiect de activitate distribuţia de ţigări, produse alimentare şi băuturi.