Gabriela Cristea este la cel de-al doilea mariaj Tavi Clonda, unul care pare mult mai fericit decât primul, cel cu Marcel Toader. Îndrăgita prezentatoare TV a trecut, acum 11 ani, prin divorțul de Marcel Toader, o ruptură care a afectat-o enorm.
A fost o lecție
În urmă cu câteva zile, Gabriela a simțit că trebuie să le dezvăluie fanilor lecția importantă pe care a învățat-o, în urma dezamăgirilor pe care le-a trăit.
„Am avut mai multe relații și sunt la a doua căsătorie. Am trecut printr-un divorț. De fiecare dată însă, încercam să îmi mulțumesc partenerul, încercam să fiu personajul acela de care are nevoie partenerul.
După ce am divorțat, am înțeles că trebuie să fiu eu și să mă descopăr pe mine, și să văd cum sunt, așa naturală, cu defecte și cu calități.
Și să fiu în fața partenerului, nu așa cum și-ar fi dorit el. Adică, poate femeia extrem de serioasă, o doamnă. Sau poate femeia jucăușă și simpatică, întotdeauna gata de acțiune. Sau, nici nu mai știu câte roluri am jucat”, a fost mesajul pe care l-a transmis prezentatoare TV Gabriela Cristea urmăritorilor ei.
Toată lumea știe de faptul că Gabriela Cristea a fost căsătorită cu Marcel Toader în urmă cu mai mulți ani, fiind primul ei soț, alături de care a trăit un mariaj complicat vreme de 5 ani, care, într-un final, s-a încheiat cu un divorț.
A recunoscut că a înșelat
Gabriela Cristea și Tavi Clonda au o relație superbă și două fetițe superbe, Victoria și Iris. Până să-l cunoască pe artist, prezentatoarea a trecut prin mai multe eșecuri în dragoste.
Înainte de căsnicia cu Marcel Toader, a mai avut și alte experiențe nefericite. Spre exemplu, la 19 ani, Gabriela Cristea a suferit un avort din cauza unor complicații.
Prezentatoarea a mărturisit că nu a fost ușă de biserică și că și-a înșelat partenerul de viață timp de o lună. Ea a spus că a fost o perioadă grea prin care a trecut și că a pus punct fără să stea pe gânduri prea mult.
„Să vă spun din experiența mea, apropo de înșelat, care este foarte scurtă. Am înșelat o singură dată, doar o lună de zile și a fost cea mai grea lună din viața mea. Eu nu am înțeles de ce trebuie să faci….este un efort atât de mare încât eu am zis: „Stop! Până aici”, spunea Gabriela Cristea, în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Antena Stars.