Recent, Gabriela Cristea a fost acuzată că ar fi intrat băută în platoul emisiunii, însă prezentatoarea de la Antena Stars nu a făcut nicio precizare în acest sens. Totuși, vedeta a dat mai multe detalii din viața sa.
Prezentatoarea de la TV povestește că a primit un comentariu de la o fană care îi spune că o admiră pentru că este o femeie puternică și pentru că trece peste toate problemele, în timp ce arată și bine. Vedeta a ținut să menționeze că nu este mereu coafată și machiată, subliniind că, de cele mai multe ori, este cu un moț în vârful capului.
„Astăzi o să vorbesc un pic despre admirație. Ideea acestui dialog mi-a venit de la un mesaj pe care o doamnă foarte drăguță mi l-a lăsat la una dintre postări în care îmi spunea că mă admiră pentru felul în care reușesc să le fac pe toate și că nu înțelege cum reușesc să fiu mereu aranjată și în perfectă stare.
Acum, nu am vrut să aveți o imagine defectuoasă despre mine și de aia m-am gândit că ar fi bine să vorbim un pic despre grija pe care trebuie sa o aveți atunci când vă hotărâți să admirați pe cineva, pentru că se poate ca pe afară să fie vopsit gardul și pe dinăuntru leopardul. Da, este și cazul meu, pentru că nu sunt de fiecare dată super coafată, machiată și scoasă ca din cutie, ba din contră, în cele mai multe cazuri sunt cu un moț prins în cap și machiată pentru că plec la studio”, spune vedeta.
Gabriela Cristea ar prefera să stea nemachiată
Vedeta le-a mai spus celor din mediul online că, dacă ar fi după ea, ar prefera să stea mereu cu un moț în vârful capului și să se ocupe de lucrurile care îi plac, fără a mai fi nevoie să se machieze.
„Atunci când te machiezi nu arăți ca în realitate, dar mai ales când ești nemachiat, pielea pare că e plină de pete și plină de defecte. În realitate e alta, toți suntem cam la fel, nu e unul care să fi scăpat de trecerea timpului sau de agresiunile vremii. Dacă mă întrebați pe mine aș vrea să stau de dimineața până seara nemachiată, cu un moț în vârful capului, să grădinăresc, să mă ocup de pasiunile mele, dar așa în stare naturală, nu cu toate artificiile”, a încheiat vedeta.