Gabriela Cristea revine la TV. Ce emisiune va prezenta și cu ce post a semnat

Vești bune pentru fanii Gabrielei Cristea. Vedeta va prezenta o nouă emisiune la Antena Stars. Toți telespectatorii trebuie să știe ce îi așteaptă. Când va începe noul proiect și despre ce tip de emisiune este vorba?

Gabriela Cristea va prezenta o nouă emisiune. Mai exact, după difuzarea ediţiei Mireasa de pe Antena 1, de la ora 14:00, începând cu ora 19:00, gazda show-ului Mireasa – Urzeala soacrelor, îi invită pe telespectatori pe Antena Stars să continue cu dezbaterea subiectelor zilnice, alături de invitați speciali.

Astfel, toți telespectatorii care urmăresc această emisiune vor putea să își susține preferații, în direct. Trebuie doar să se înscrie trimiţând un mesaj la adresa fanmireasa@antenagroup.ro ,urmând a fi contactaţi de echipa emisiunii de la Antena Stars, pentru a programa prezenţa în platoul reality show-ului. Prezentatoarea tv s-a declarat extrem de încântată de acest proiect.

„Sunt tare fericită să fac parte din acest proiect, mă simt onorată de faptul că am fost cooptatată în această echipă şi că odată cu lansarea Mireasa – Urzeala soacrelor, telespectatorii vor avea ocazia să cunoască în premieră şi soacrele mici, dar şi alţi susţinători ai concurentelor Mireasa, iar aceştia, la rândul lor, le vor putea ajuta pe concurente în momente-cheie din competiţie”, a declarat Gabriela Cristea.

Gabriela Cristea va avea un program ocupat

Totodată, aceasta a mai adăugat că noul program va fi mult mai încărcat, însă va încerca să recupereze timpul cu familia în weeeknduri. Ea i-a invitat pe telespectatori să urmărească noua emisiune, iar toți cei care au ceva de spus o pot face prin intermediul acesteia.

„O să îmi fie puţin dificil, pentru că o să am serile ocupate, timp pe care îl valorificam la maximum împreună cu familia mea, dar am să recuperez weekendurile. Îi invit cu mare drag pe telespectatori ca începând din 29 martie, de la ora 19:00, să fie alături de noi, în direct din studioul Mireasa: Urzeala soacrelor, de la Antena Stars şi dacă au ceva de comunicat, să o facă, pentru că noi suntem deschişi să îi ascultăm pe toţi cei care au o poveste de spus vis-a-vis de ce se întâmpă în casa Mireasa!”, a mai adăugat ea.

De menționat este faptul că, noul show va începe de pe 29 martie, de la ora 19.00 la Antena Stars. Emisiunea Mireasa: Urzeala soacrelor aduce în faţa publicului spectator poveşti de dragoste încheiate dramatic, iubiri ascunse sau neasumate, dar şi situaţii uneori contradictorii, create de susţinător, oferindu-le astfel tuturor posibilitatea unui nou început în viaţa de cuplu.