Gabriela Cristea ar vrea să se mute din imensa sa casă
Gabriela Cristea și Tavi Clonda au o vilă imensă, dotată și cu piscină exterioară, în care locuiesc împreună cu fetițele lor.
Gabriela Cristea s-a gândit să se mute din vila pe care a construit-o cu Tavi Clonda. Prezentatoarea și cântărețul au investit mult în casă, chiar și sentimente, iar decizia luată a fost una dificilă. Vedeta de televiziune a recunoscut, la Xtra Nigth Show, că există varianta să plece din vila lor.
„Sinceră să fiu la momentul acesta, eu i-am spus să vindem casa. (…) Nu mai vreau pentru că e greu. (…) Așa am vrut-o noi.
Noi am făcut o casă optimizată, adică e foarte bine izolată, am investit atunci niște bani și acum se văd rezultatele, dar oricum costă”, a declarat Gabriela Cristea la Antena Stars.
Când proiectul de pe hârtie a început să prindă viață, Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au dat seama că vila lor va fi una mult mai spațioasă decât și-au imaginat-o.
„Am zis că e mare. Mai și câștigăm niște bani și cumpărăm una mai mică. Poți să faci și altceva. (…) Așa am vrut-o noi.
A fost prima casă. Când o desenezi pe asfalt, vine cu varul și începe să ridice pereții, după îi face și albi și dă volum”, a completat Gabriela Cristea.
Casa ar costa 900 de mii de euro
Cuplul se bucură și de o piscină imensă, în curte, care presupune o îngrijire specială și niște costuri, de asemenea. De dragul fetițelor, însă, fac și acest efort financiar. Mai toată vara, micuțele s-au bucurat de bălăceală.
Soțul prezentatoarei TV a mărturisit și el că dacă ar vinde casa ar primi suma de 900.000 de euro. Terenul are 1.000 de metri și amprenta de 330 de metri. Și totuși, Tavi Clonda a spus că decizia nu este definitivă și că el împreună cu soția sa se mai gândesc.
„Dacă vine cineva cu 900.000 (n.r. euro) ți-o dau acum. (…) Este un gând, acum nu știu, pentru că trebuie făcută o filmare frumoasă, eu ce imagini am trimis sunt așa. (…) Nu se măsoară în camere, am 8 băi, dacă o fac și pe aia de afară. (…) Terenul de 1.000 de metri și amprenta e undeva la 330.
Mie îmi e greu, aici era și problema, de fapt. Emoțional, mie îmi e greu să mă despart de lucrurile la care am muncit atât și, practic, ambele fetițe s-au născut aici”, a mărturisit Tavi Clonda.