Gabriela Cristea a declarat că se află în discuții cu Antena 1 pentru a prezenta emisiunea Mireasa. Înainte, emisiunea o avea ca prezentatoare pe Diana Dumitrescu.

Deși a anunțat că în toamnă ar putea reveni pe micul ecran, până acum aceasta nu a dat prea multe detalii despre proiectele sale.

„Deocamdată nimeni nu poate să îți facă o ofertă concretă acum, abia au început discuțiile, pentru că încă nu se știe sub ce formă se vor relua proiectele. Eu îmi doresc un proiect mare, cu persoane care să stea în sală, cu public, și e destul de complicat.

Oamenii sunt dispuși să lucreze cu mine, am primit invitații la discuții, dar asta nu înseamnă că se concretizează ceva și oricum dacă îți spune cineva că se concretizează ceva, nu e realist.”, a spus Gabriela Cristea pentru wowbiz.ro.

Acesteia îi este dor să muncească

Fosta prezentatoare a emisiunii ”Like a Star” de pe Antena Stars a declarat că îi este dor să muncească și să facă și altceva în afară de grădinărit.

”Sunt puține proiecte care merg în momentul ăsta. Legat de revenire, cred că în septembrie. În ceea ce privește dorul, da, îmi este dor să muncesc, îmi este dor să fac și altceva în afară să mă ocup de casă și de grădinărit și trebuie să recunosc că îmi doresc ca, o dată la câteva zile, să ies și să mai fac și altceva decât să stau în casă”, a declarat Garbriela Cristea.

Cum a reușit să slăbească

După o a doua sarcină, vedeta de televiziune arată din nou ca la 30 de ani. Aceasta a reușit să surprindă o nouă siluetă, după ce a urmat o dietă strictă.

„M-am și îngrășat în perioada asta, dar acum sunt la cură de slăbire și am reușit să slăbesc. Sunt în continuare la dietă, țin un regim echilibrat, cam 1200 de calorii pe zi, împărțite în 5 mese, 3 principale și două gustări și mă simt foarte OK, pentru că mănânc absolut orice, inclusiv dulce o dată pe săptămână și mă simt foarte bine. Cred că ăsta e ritmul pe care îl voi ține. Și dacă o țin așa cred că până la toamnă o să am 50 de kilograme.

Am încercat și un regim hipoproteic și, într-adevăr, slăbești foarte repede, doar că este foarte greu de ținut și extrem de plictisitor din punctul de vedere al diversificării alimentelor, așa că am optat pentru varianta de 1200 de calorii, împărțite în 5 mese, 3 principale și 2 gustări. E super! Pe lângă asta beau minim 2 litri și jumătate de apă, beau ceaiuri din plante și nu m-am apucat încă de sport, pentru că nu mai am când și nu mai am nici energie, sincer!”, a povestit Gabriela.