Gabriela Firea a făcut, astăzi, un anunț foarte important pentru bucureșteni. Se face încă un pasaj în Capitală.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că a fost semnată autorizația de construire a unui nou pasaj suprateran. Acesta va fi construit în zona Doamna Ghica.
Lucrările vor fi finalizate în 12 luni. Pasajul va avea două benzi de circulație pe sens, iar valoarea sa ajunge la 28 de milioane euro. Acesta va fi construit pentru a fluidiza circulația în acea zonă.
„Lucrările la Pasajul suprateran Doamna Ghica intră în linie dreaptă Am semnat autorizația de construire. Urmează devierea și modernizarea tuturor rețelelor edilitare din zona – apă, canalizare, gaze naturale, termoficare, electrice, iluminat public, telecomunicații și sistematizare drumuri, conform proiectului”, a scris pe Facebook primarul Capitalei.
„În primăvară am semnat contractul pentru proiectare și execuție cu Trustul de Clădiri Metropolitane iar acum am semnat autorizația de construire”, a mai spus primarul Capitalei.
Proiectarea a durat trei luni și, conform contractului, lucrările se vor finaliza în 12 luni. Costul estimat al lucrărilor este de 28 de milioane de euro.
„Proiectul vizează realizarea unui pasaj suprateran la intersecţia străzilor Doamna Ghica cu Şoseaua Colentina şi are în vedere o îmbunătăţire a condiţiilor de circulaţie şi transport din zonă, asigurând o mai mare siguranţă şi o fluidizare a circulaţiei în zona de nord est a Capitalei. Pasajul superior va avea o parte carosabilă alcătuită din 2 benzi de circulaţie pe sens”, a mai explicat primarul în aceeași postare.