Gabriela Firea, anunț în plină criză de prețuri: Stopăm creșterile explozive!

Sursă: Inquam Photos / George Călin

Gabriela Firea a vorbit recent pe pagina sa de socializare despre „creșterile explozive de prețuri”. Potrivit informațiilor transmise de ministrul Familiei, cetățenii și firmele „trebuie să aibă protecție în fata liberalizărilor haotice”.

Gabriela Firea, anunțul momentului în plină criză de prețuri: Stopăm creșterile explozive!

„Stopăm creșterile explozive de prețuri. Cetățenii si firmele trebuie să aibă protecție în fata liberalizărilor haotice. În forma finală a ordonanței de urgență convenită în Coaliție, cetățenii și mediul de afaceri vor beneficia de protecție pentru cel puțin 1 an de zile. Cei care vor specula prețurile vor fi supraimpozitați. Companiile care produc gaze naturale din subsolul românesc vor vinde producția la prețuri rezonabile pentru cetățenii români.

În același timp, Ministerul Finanțelor a identificat resursele financiare necesare și a alocat 2,4 miliarde de euro pentru acest pachet de sprijin destinat populației și economiei naționale.

Mai mult, PSD consideră că plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale, care reprezentau peste 50% din creșterea inflației, va determina o stabilizare a prețurilor de consum, cu un efect pozitiv asupra puterii de cumpărare a populației.

Totodată, vom continua colaborarea cu partenerii din Coaliția de guvernare pentru o reglementare cât mai rapidă în domeniul comerțului cu carburanți și al asigurărilor auto, care să determine o scădere a costurilor de transport și să reducă astfel presiunea asupra inflației”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Ce se întâmplă cu prețurile de la 1 Aprilie?

Amintim că proiectul de OUG privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în intervalul 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023 a fost publicat de către Guvern în ziua de 17 martie.

Așadar, proiectul publicat în transparență decizională arată că prețul final facturat de către furnizorii de energie electrică și operatorii de distribuție de energie electrică este următorul.

„Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este:

a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;
b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv;
c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici”, este scris în proiectul de OUG, preluat de Mediafax.

Potrivit documentului, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:

a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici;
b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienții.

„În privința consumatorilor casnici, care oricum se confruntă cu un nivel de sărăcie energetică dintre cele mai crescute din Europa, în contextul creat de situatia geopolitică și de explozia prețului la utilități, materii prime și alimente, s-a constatat că se impune prelungirea perioadei în care este necesar să li se acorde sprijin pentru plata facturilor la energie electrică și gaze naturale.

Având în vedere situaţia determinată de creşterea preţului pe pieţele de energie electrică şi gaze naturale la nivel internaţional, precum şi efectele provocate de aceste creşteri, este necesară menținerea plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale în perioada urmatoare astfel încât preţurile finale facturate și plătite de către consumatorul casnic și non-casnic să nu agraveze nivelul de sărăcie energetică și activitatea economică”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței de urgență.