Primarul general ales al Capitalei, Gabriela Firea, a verificat, miercuri, stadiul lucrărilor la pasajul din zona Ciurel și a promis că în cel mai scurt timp îi va invita pe reprezentanții firmelor asociate la sediul PMB pentru a discuta despre acest proiect și pentru a realiza o programare a tuturor avizelor și aprobărilor necesare, transmite Agerpres.
Firea a spus că va susține efectuarea acestor lucrări, astfel încât ele să fie realizate până în martie 2018, conform termenului propus, dar a subliniat că în calitate de primar general va iniția un proces de dezbatere publică înaintea începerii viitoarelor proiecte de investiții, pentru a nu mai exista probleme precum cele întâlnire la pasajul Ciurel.
"Contractul pentru acest obiectiv a fost semnat în anul 2007, termenul de finalizare a fost anul 2012. Suntem acum în 2016 și avem un nou posibil termen de finalizare a lucrării în martie 2018. Din informațiile pe care le-am primit de la reprezentanții PMB (…) stadiul lucrării, în ansamblul ei, este acum la un 12,8 — 13%. Au fost multe probleme, în primul rând cu cetățenii din această zonă, care au depus mai multe plângeri. Modelul de administrație pe care vreau să îl aduc la Primăria Generală a Capitalei este acela care presupune, înaintea începerii fiecărei lucrări de investiție, o dezbatere publică reală, o dezbatere cu cetățenii, cu locuitorii din zona unde urmează să se deschidă un șantier, tocmai pentru a preîntâmpina ce s-a întâmplat și în această situație și la alte obiective de investiții", a declarat Firea, citată de Agerpres.
Ea a remarcat că bucureștenii au aflat despre această lucrare când contractele erau deja semnate și că este de înțeles să aibă "o anumită neliniște și preocupare" în legătură cu proprietățile deținute.
"Acum nu se mai poate da înapoi, lucrarea o vedeți și dvs, este destul de avansată, trebuie să facem tot ce ține de noi, atât CGMB, primarul general, cât și asocierea celor cinci firme, pentru a finaliza cât mai grabnic lucrarea și pentru a nu merge cu termenul și mai departe decât ce s-a propus: martie 2018. Dar, pentru viitor, regula va fi: întâi să se dezbată public proiectul și apoi să se treacă la treabă, pentru că nimeni nu are interesul să se prelungească la nesfârșit o astfel de lucrare", a mai precizat ea.
Gabriela Firea a promis că va vizita des șantierul, pentru a constata care este stadiul lucrărilor, mai scrie Agerpres.
"Vă veți plictisi de mine, credeți-mă! Voi veni foarte des pe șantier", a spus Firea.
Reprezentanții firmelor asociate care realizează proiectul au precizat că podul propriu-zis ar urma să fie făcut până în iunie anul viitor, dar că acesta este important în ansamblul lucrării, astfel încât nodul rutier să aibă un efect asupra descongestionării traficului. Ei au menționat că problemele cele mai mari cu care se confruntă în acest moment sunt rețelele edilitare, numeroase, fără ca amplasarea lor să fie bine cunoscută, dar că în apropiere există și un sit arheologic.