Gabriela Firea, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: Ne-am întors în timp cu cel puțin șase ani

gabriela firea

SURSA FOTO: Facebook, Guvernul României

Fostul primar al Municipiului București, Gabriela Firea, a criticat cu duritate, din nou, activitatea actualului edil Nicușor Dan, precizând că acesta nu a putut nominaliza cinci realizări din propriul său mandat.

Actualul ministrul al Familiei, Gabriela Firea, a criticat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, activitatea lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei.

Gabriela Firea: Nicușor Dan nu a făcut nimic!

„București, Capitala țării, trăiește un moment tragic. Oamenii care țin în mână destinul orașului, care au jurat că vor face lucruri bune pentru acesta și pentru bucureșteni, continuă cu cinism un joc politic periculos.”, s-a arătat indignată Gabriela Firea (PSD), vineri, 3 februarie, pe pagina sa de Facebook.

„S-au pierdut doi ani prețioși pentru București! Ne-am întors în timp cu cel puțin șase ani. Primarul general nu a făcut nimic. O spune chiar el, în fața camerelor de luat vederi. Întrebat fiind de 5 realizări de până acum, Nicușor Dan a dat ochii peste cap. Nici 3 nu a putut enumera. Tăcerea primarului general este de notorietate însă, atunci când vine vorba despre reușite la 2 ani de mandat.

Nicușor Dan ne vorbește doar de “greaua moștenire” și ne spune că este doar vina mea și a PSD că domnia sa nu a făcut nimic. Dar cine l-a susținut pe actualul primar general? Ne amintim cu toții: coaliția de dreapta. Nicușor Dan nu a ajuns primar general doar cu forțele proprii de activist ci susținut efervescent de USR și PNL.

Ambele partide ar trebui să aibă un moment de onestitate și să-și asume dezastrul din Capitală, nu să vină cu încercări disperate de a-și acoperi greșelile.”, a relatat Gabriela Firea.

Parcurile sunt mizerabile și tramvaiele deraiază câte 3 într-o zi

„Capitala este condusă de doi ani în egală măsură de USR și PNL și niciunul dintre cele două partide nu se poate comporta ca și cum abia ar fi ajuns în localitate. Pe votul lor din Consiliul General se sprijină liniștit și lipsit de griji Nicușor Dan, cel care în campanie a tot promis ce i-au scris consultanții de campanie iar acum a uitat tot.

Am citit, punct cu punct, ce îi cer liberalii primarului general. După 2 ani de mandat. Toate cele 10 puncte ar fi trebuit puse în practică deja, nu să fie o unealtă de manipulare pentru însuși primarul lor! E o rușine.

O jumătate de mandat Nicușor Dan a stat ascuns în birou, cu telefonul pe silent. Sunt de notorietate apelurile făcute prin intermediul presei sau al rețelelor sociale de către chiar cei care l-au susținut pentru a-l convinge să le răspundă la telefon. Nu a venit apa caldă nici la 28 septembrie 2020, nici în 2021, sau 2022?

Bucureștenii nu au salariu de 1400 de euro? Se merge greu în trafic în lipsa consultantului de la New York? Oamenii se tem pentru viața lor din cauza câinilor vagabonzi agresivi care au sfâșiat o femeie? Parcurile sunt mizerabile și tramvaiele deraiază câte 3 într-o zi? Nicușor Dan, USR și PNL sunt principalii vinovați”, a relevat ministrul pe pagina sa de Facebook.