„Eu cred că, din păcate pentru el, Guvernul PNL a arătat clar că nu doreşte nici să majoreze pensiile şi nici să majoreze alocaţiile pentru copii. (…) Ieri în Parlament a fost respinsă ordonanţa de urgenţă care proroga termenul pentru creşterea alocaţiilor pentru copii.
Eu înţeleg din punct de vedere economic orice situaţie dificilă cu care se poate confrunta un Guvern, numai că citim şi noi presa străină, presa din Europa în special, şi vedem că acolo toate Guvernele care, chiar dacă s-au împrumutat, oricum în condiţii mai bune decât ale noastre, au dus acele împrumuturi către zonele strategice. (…)
Dacă populaţia nu e o zonă strategică, mă refer la sănătate, educaţie şi, de asemenea, la factorul social, atunci care sunt priorităţile noastre, pentru că nici nu am văzut ca în această perioadă să se investească foarte mult într-o autostradă, spre exemplu”, a spus Firea la Antena 3.
Prorogarea termenelor pentru majorarea pensiilor şi alocaţiilor
Întrebată dacă e de părere că Executivul va decide prorogarea termenelor pentru majorarea pensiilor şi alocaţiilor pentru copii, Firea a mai afirmat că ar trebui ca orice Guvern responsabil să se gândească în primul rând la cetăţeni.