Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, s-a întâlnit joi cu o delegaţie a Băncii Mondiale, discuţia axându-se pe proiecte de modernizare a transportului public din Bucureşti şi zonele adiacente, printre care se numără dezvoltarea transportului feroviar pentru călători (urban, periurban şi regional, inclusiv centura feroviară a Capitalei), dar şi proiectul Esplanada.
În cadrul întrevederii, primarul general a evidenţiat necesitatea dezvoltării transportului feroviar urban şi periurban, care este de "importanţă strategică" pentru dezvoltarea pe termen mediu şi lung a oraşului.
"Acesta se poate dezvolta prin valorificarea reţelei de cale ferată existentă în municipiul Bucureşti care în prezent este abandonată. Această reţea de transport feroviar pentru călători ar putea lega Bucureştiul de Giurgiu, Zimnicea, Alexandria, Roşiori, Găeşti, Titu, Urziceni, Lehliu, Olteniţa sau chiar Ploieşti", a precizat Firea, citată de Agerpres.
Primarul general a menţionat că Bucureştiul se numără printre puţinele oraşe europene care beneficiază de o centură feroviară având o lungime de 80 km, structură de transport care în prezent nu este valorificată la adevăratul său potenţial. "Nu se poate imagina o strategie de dezvoltare a Bucureştiului, fără a include centura feroviară în sistemul de transport public al oraşului. Această linie ar trebui integrată în acest sistem şi preluată de către municipalitate pentru a fi utilizată în scopul transportului de călători", a afirmat Firea.
Potrivit sursei citate, această linie de centură trebuie reabilitată şi modernizată, gările de pe traseu trebuie de asemenea refuncţionalizate şi este necesară realizarea unor puncte intermodale pentru transferul călătorilor între trenuri, metrouri şi autobuze.
O altă variantă de optimizare a transportului public despre care s-a discutat în cadrul întrevederii este studierea oportunităţii introducerii unor linii de tip monorail/ tren uşor suspendat, în zonele în care nu există posibilitatea de realizare a reţetelor la nivelul solului.
Reprezentanţii Băncii Mondiale şi-au exprimat interesul de a se implica în aceste proiecte, având în vedere că Bucureştiul are, pentru prima oară, o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară (ADIBI) care va dezvolta proiecte de transport în regiunea metropolitană.
Un alt subiect abordat în cadrul întrevederii a fost proiectul Esplanada, proiect pentru care reprezentanţii Băncii Mondiale şi-au declarat susţinerea, conform PMB.
Reprezentanţii PMB au evidenţiat faptul că un proiect de asemenea amploare trebuie să se dezvolte unitar, după modelul unora similare din Europa şi că, în acest sens, ar fi necesară înfiinţarea, la nivelul PMB, a unei structuri dedicate, care să monitorizeze etapele de implementare a obiectivului de investiţii.
Reprezentanţii Băncii Mondiale şi-au exprimat interesul în asigurarea finanţării acestui proiect şi au subliniat că proiectul trebuie realizat unitar, chiar dacă implementarea se va face în etape, fiind necesară o prioritizare prin care Cartierul de Justiţie să fie realizat cu celeritate.
La finalul întâlnirii, delegaţia Băncii Mondiale, din care au făcut parte David Sislen – practice manager, Dean Cira – lead urban specialist şi Marcel Ionescu-Heroiu, senior urban development specialist, i-a invitat pe specialiştii Municipalităţii la Forumul Mondial al Regenerării Urbane, organizat de Banca Mondială şi Guvernul Japonez în februarie 2018, la Tokyo, Yokohama şi Kawasaki, forum la care vor fi invitate toate instituţiile implicate în proiectul Esplanada.