Gabriela Firea dă peste cap scena politică. Anunțul venit chiar înainte de alegeri

Gabiela Firea

SURSA FOTO: Facebook

Potrivit ultimului sondaj CURS, Gabriela Firea „luptă la baionetă” și mai câștigă o redută. L-a depășit pe Piedone, iar Nicușor Dan pare piardă teren.

Gabriela Firea răstoarnă calculele. Cum arată ultimul sondaj

Un sondaj recent efectuat de CURS în perioada 22-30 aprilie, în municipiul București, o plasează pe Gabriela Firea (PSD) pe locul doi în intenția de vot pentru funcția de Primar General. Asta, la doar o săptămână distanță de la intrarea sa în cursă. Potrivit acestui sondaj CURS, lupta pentru primăria Capitalei se desfășoară între trei candidați care sunt momentan separați de doar patru procente.

Nicușor Dan (independent), susținut de USR, PMP, Forța Dreptei și REPER, se află pe primul loc și este cotat cu 29% din voturi, conform sondajului CURS. Procentele sale au scăzut imediat după intrarea în cursă a candidaților PNL și PSD. Dacă ne uităm la sondajele anterioare, Nicușor Dan înregistra 38,5% într-un sondaj INSCOP, 37% într-un sondaj realizat de SOCIOPOL și 31% într-un sondaj Avangarde (comandat de PSD), toate aceste sondaje fiind publicate săptămâna trecută.

Și Burduja este în ascensiune

Candidatul PSD, Gabriela Firea, înregistrează în schimb o creștere semnificativă în intenția de vot conform ultimului sondaj CURS, cu 26%, comparativ cu 21,4% în sondajul INSCOP, 22% în sondajul SOCIOPOL și 24% în sondajul Avangarde.

Candidatul PUSL, Cristian Popescu Piedone, ar obține 25% din voturi la alegerile locale din 9 iunie, conform datelor din sondajul CURS. Deși înregistrează o scădere de „turație” comparativ cu cele 27,4% din sondajul INSCOP, acesta înregistrează o creștere față de sondajul SOCIOPOL, unde beneficia de 22% susținere, și față de sondajul Avangarde, care îl plasa la 20%.

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, înregistrează o intenție de vot de 15%, față de 11% în sondajul SOCIOPOL și 10,1% în sondajul INSCOP, arătând și el o tendință ascendentă, la fel ca și Firea.

SURSA FOTO: Facebook, Sebastian Burduja

Candidatul AUR, Mihai Enache, obține 7% din voturi, conform sondajului CURS.

Nicușor Dan rămâne în topul preferințelor bucureștenilor

Conform unui sondaj realizat în urmă cu câteva zile de INSCOP la comanda News.ro, actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, se află în fruntea preferințelor bucureștenilor pentru a câștiga Primăria Capitalei, cu 38,5% din opțiuni. Îl urmează Cristian Popescu Piedone, cu 27,4%, și Gabriela Firea, cu 21,4%.

În ceea ce privește gradul de notorietate, actualul edil ocupă prima poziție, fiind urmat de Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone.

Totuși, Cristian Popescu Piedone conduce în topul încrederii, fiind urmat de Nicușor Dan și Gabriela Firea.

Atunci când comparăm nivelurile de notorietate și încredere ale principalilor candidați la funcția de Primar General al Municipiului București, rezultă că 98,5% dintre locuitorii Bucureștiului au auzit de Nicușor Dan, iar 38,5% dintre aceștia au încredere multă sau foarte multă în el. În raport cu totalul populației, 38% manifestă încredere în Nicușor Dan.