„Îi asigur pe toţi bucureştenii care sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare că nu vor avea sub nicio formă de suferit, deci factura nu se va majora la întreţinere, la apă cală şi căldură, ca urmare a faptului că regia de termoficare a municipiului a solicitat Consiliului General o majorare a tarifului cu 32%, tarif care nu a mai fost ajustat din 2011, regia aflându-se în procedură de insolvenţă”, a precizat marţi Firea, în deschiderea şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Primarul general a adăugat că RADET Bucureşti a solicitat majorarea tarifului cu 32%, pentru că au crescut preţurile la materiile prime şi la utilităţi.
„În perioada care s-a scurs din 2011 şi până acum, de când nu a mai fost ajustat acest tarif, care nu se va resimţi în buzunarul cetăţenilor pentru că Primăria Generală va majora subvenţia, au crescut preţurile pentru materiile prime. De asemenea, au crescut exponenţial preţurile la utilităţi. Nu putem lăsa în continuare ca o regie să suporte, prin costurile proprii şi în preţul de exploatare, toate aceste majorări care s-au făcut din 2011 până acum”, a susţinut Firea.
AGERPRES