Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a arătat că ultimele statistici oficiale disponibile sunt dezarmante. Potrivit acesteia, 16.500 de adolescente și tinere până în 20 ani au născut în 2021, 700 dintre ele aveau sub 15 ani. Ministrul a subliniat că viața lor a luat un alt drum, iar multe dintre ele au fost nevoite să renunțe la școală.

„Am participat la dezbaterea pe tema abandonului școlar organizată în Parlamentul României de către Comisia de învățământ din Camera Deputaților și CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin. Le mulțumesc deputatei Natalia Intotero, președinta comisie de Învățământ din Camera Deputaților și doamnei Cristina Chiriac pentru că au adus în discuție acest subiect important.

Mă bucură implicarea organizațiilor societății civile, dar și a Bisericii Ortodoxe Române. Salut prezența reprezentantului UNICEF Romania, Anna Riatti, Asociația SAMAS Sănătate pentru Mame si Sugari și a Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal”, a notat Firea, într-o postare pe Facebook.

Abandonul școlar, o realitate a comunităților din România

Ea a explicat că, din calitatea pe care o are de ministru al Familiei, este conștientă de responsabilitatea care îi revine pentru a găsi soluții de prevenire a acestui fenomen. Ministerul este deja parte din „Pactul pentru Tineri”, alături de Ministerul Educației, Ministerul Muncii și CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin.

„Abandonul școlar este o realitate a comunităților din România, indiferent de etnie. Mă bucur că specialiștii din Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție au realizat Legea Prevenirii Separării Copilului de Familie, un proiect asumat în PNRR și care a fost aprobat de Guvernul României.

Înființăm Observatorul Național al Copilului, prima bază de date care va cuprinde informații despre toți copiii vulnerabili din România”, a spus aceasta.

Reducerea abandonului școlar trebuie să fie un efort de echipă

Potrivit lui Firea, în paralel, sunt puse la dispoziția primarilor din toată țara 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile prin PNRR, pentru 150 de centre de zi. Ministrul Familiei a explicat că primăriile pot depune proiectele până la 10 aprilie 2023, individual sau în parteneriat cu organizații acreditate ca furnizori de servicii sociale.

„Îi asigur pe toți primarii că suntem la dispoziția lor pentru orice fel de întrebare și că avem resursele necesare”, a spus Firea.

Ea a arătat că reducerea abandonului școlar trebuie să fie un efort de echipă: instituții responsabile, Biserică, societate civilă.

„În aceeași echipă putem găsi soluții pentru mai puține mame minore. Știți foarte bine că îmi doresc mult creșterea natalității în România și am inițiat proiecte în acest sens. Însă, natalitatea trebuie să crească sănătos și să avem mame care să poată crește pruncii care vin pe lume”, a conchis Gabriela Firea.