Primarul general Gabriela Firea poartă un război cu Direcţia de Sănătate Publică, pe tema Spitalului Colentina. Firea spune că nu există nicio motivaţie pentru care unitatea medicală rămâne în continuare închisă, pentru a fi folosit drept spital suport COVID.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, acuză Direcţia de Sănătate Publică de faptul că „blochează” deschiderea Spitalului Colentina şi afirmă că „nu există nicio motivaţie legală, logică şi umană” pentru a menţine închisă această unitate medicală.
„Nu există nicio motivaţie legală, logică şi umană pentru care este menţinut închis Spitalul Colentina – cu 860 de paturi -, care nu a avut, ca spital suport COVID, mai mult de 100 de pacienţi în vârf de pandemie, şi care puteau fi trataţi în cele două spitale de boli infecţioase şi tropicale din Capitală. DSP – cea care a blocat la ordinul Ministerului Sănătăţii testarea din Capitală – blochează acum şi deschiderea Spitalului Colentina.
În această perioadă, starea pacienţilor cronici care erau trataţi la Colentina s-a înrăutăţit. Categoric, pandemia nu a trecut, virusul e printre noi, va trebui să ne obişnuim cu aceasta, să ne ferim cât mai mult de contaminare, dar când toată omenirea a trecut la un alt Plan de reacţie sanitară, pentru a reporni economia, puternic afectată, şi pentru a-i trata eficient şi pe ceilalţi bolnavi – non COVID -, noi am rămas încremeniţi în proiect. Da, ştiu, prin inducerea stării de panică în societate, manipularea găseşte teren fertil. Dar, va veni şi ziua decontului”, scrie edilul general, sâmbătă, pe Facebook.
Primăria Capitalei s-a pregătit „temeinic pentru o criză sanitară serioasă”
Gabriela Firea menţionează şi măsurile pe care le-a luat Primăria Capitalei în contextul pandemiei.
„Pentru toţi apostolii apocalipsei, amintim faptul că, pe când ei susţineau că vine o ‘gripă uşoară’ şi că nu e bine să ne ‘isterizăm’, unii din această ţară chiar ne pregăteam temeinic pentru o criză sanitară serioasă.
Am achiziţionat cinci aparate de testare RT – PCR, am dotat spitalele administrate de Primăria Capitalei, am cazat medicii şi asistenţii pentru a-şi proteja familiile, am testat cadrele medicale, ca şi alte instituţii şi fundaţii am ridicat în timp record un spital modular COVID-19 cu 500 de locuri – nu din ‘carton’, care oferă condiţii optime de tratament şi cazare (sperăm să nu fie nevoie şi de această unitate exterioară): medici pregătiţi, aparatură, tratamente, alimentaţie potrivită, aer condiţionat, tv, apă/canalizare, wi-fi”, se mai arată în postare.
Mai mulţi medici, cadre medii şi personal auxiliar de la Spitalul Colentina au semnat o petiţie prin care solicită redeschiderea unităţii medicale şi pentru pacienţii non-COVID, invocând faptul că unitatea cu 867 de paturi tratează în prezent mai puţin de 100 de persoane asimptomatice cu coronavirus.
Sursa foto: INQUAM Photos / Alexandru Busca