"Instituţiile cred că trebuiau să aibă anumite precizări cât de lapidare prin purtători de cuvânt, prin Birou de presă, dacă nu neapărat prin conducătorul instituţiei – Preşedinţie, Parlament, Guvern, ministere – este normal dacă avem responsabilitatea, inclusiv partide politice. (…) Nu cred că este un moment de slăbiciune a mea sau a Primăriei, ci este un moment în care noi dorim să dovedim înţelepciune, responsabilitate, să tragem un semnal de alarmă că toate instituţiile statului şi cetăţenii trebuie să reacţioneze atunci când şi Constituţia şi legile ţării sunt încălcate şi nu să privim pasivi şi să ni se pară că este ceva ce nu ne priveşte. (…) M-aş fi aşteptat ca toţi conducătorii de instituţii ale statului, instituţii responsabile, să facă declaraţii în sprijinul legalităţii oricărei activităţi. Din nefericire, am constatat pasivitate, mai grav bucurie că i se întâmplă Primăriei aşa ceva, îndemnuri faţă de protestatari să fie şi mai violenţi verbal şi fizic, ceea ce nu este bine pentru democraţie", a spus Firea.
Întrebată dacă manifestanţii au avut aprobare pentru proteste, Gabriela Firea a spus că "nu există nicio aprobare de la Primăria Capitalei".
"Nu există nicio autorizaţie, la fel nu a existat autorizaţie pentru manifestaţia de ieri de 1 decembrie", a declarat primarul general.
"Gardul de protecţie şi scena au fost vandalizate de către protestatari. Am organizat un comitet de urgenţă, un comandament, am analizat toate aceste fapte şi mai ales am cântărit foarte mult situaţia în care ne aflăm, şi anume că nicio instituţie a statului român nu a intervenit cu o poziţie oficială, având în vedere că legislaţia din România este călcată în picioare. (…) Noi am anunţat public organizarea acestui eveniment care are toate aprobările, potrivit legislaţiei în vigoare, iar noi nu am fost lăsaţi practic de către câteva zeci de persoane să desfăşurăm această activitate", a mai susţinut primarul.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat sâmbătă într-un comunicat de presă că a luat decizia de a muta Festivalul de colinde şi Târgul de Crăciun într-o altă locaţie şi susţine că spaţiul public este al tuturor, "nu poate fi "rezervat" unui grup constituit ad-hoc sau, dimpotrivă, bine organizat".
O parte dintre protestatarii aflaţi în Piaţa Victoriei au intrat în conflict sâmbătă cu angajaţii Primăriei Capitalei care amenajează târgul de sărbători, au împins gardurile de protecţie şi au încercat să intre pe partea carosabilă.