Gabriela Firea, nemulțumită de lucrările de pe Podul Grant

Gabriela Firea se declară nemulțumită de lucrările de infrastructură de pe Podul Grant. Potrivit ei, lucrările de infrastructura ar trebui realizate în timpul verii, „când sunt copiii în vacanță, adulții în concedii și traficul e mai lejer.”

„E o regulă de bun simț, respectată peste tot în lume, mai puțin la noi, în Bucuresti, de trei ani încoace”, spune ea.

Ea a anunțat marți, 17 octombrie 2023, pe contul ei de Facebook, că, „de două zile, este haos în traficul din Capitală, pornind din Sectorul 6, iar șoferii se înghesuie pe unde pot.”

„Drumul expres Ciurel – Centură, o soluție pentru decongestionarea traficului, este ignorat și respins de primarul general. În ultimii trei ani, drumul pe lângă Lacul Morii putea fi realizat, dar bucureștenii din vestul orașului nu au fost ascultați. Închiderea totală a podului Grant, pentru continuarea lucrărilor începute în mandatul meu de primar general, a dat peste cap viața bucureștenilor din sectoarele 1 și 6. Am văzut cu toții copiii care au întârziat și două ore la școală, indiferent ce mijloc de transport au folosit. De două zile, totul este blocat, muncitorii prezenți pe pod pot fi numărați pe degete și nu se văd prea mari progrese”, a adăugat ea.

Deși este conștientă că lucrările de consolidare ale Podului Grant trebuiau continuate, „lipsește viziunea și programarea eficientă a lucrărilor.” Din punctul ei de vedere, „cel mai simplu este să închizi totul, dar se îngreunează și mai mult circulația.” Orice lucrare de infrastructură trebuie realizată în etape, cu efecte negative pentru trafic cât mai puține. Gabriela Firea a înțeles acest lucru de la specialiștii în construcții alături de care a lucrat la marile proiecte din mandatul ei.

De exemplu, în mandatul ei de primar general al Capitalei, lucrările la Podul Grant, pe sensul Turda-Crângași, au fost realizate treptat: a început cu închiderea pe rând a bretelelor de urcare/coborâre și a lucrat pe sub pod la structura de rezistență. Traficul pe pod l-a închis vara, imediat cum a început vacanța școlară și când traficul era mai lejer. În plus, a modernizat și linia tramvaiului 41 în paralel cu lucrările majore la benzile de circulație.

„Revin, totuși, la continuarea proiectului Ciurel – Centură care stă pe loc de trei ani, de când a fost inaugurat Nodul Virtuții. Am preluat podul la doar 10% și l-am finalizat după ani întregi de blocaje. Este nevoie de drumul expres până la Șoseaua de Centură pentru ca proiectul să fie complet, așa cum a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București.

‼️ Drumul pe lângă Lacul Morii ar fi fost o alternativă pentru ca bucureștenii din Sectorul 6 să ocolească zona închisă de la podul Grant. Când am încheiat mandatul, se lucra la proiectul tehnic după ce, cu eforturi pentru a reduce costurile, am modificat coridorul de expropriere pentru a afecta doar 20 de imobile, nu 200 de clădiri cum era inițial. În trei ani, nu s-a mișcat un deget”, a scris ea pe rețelele sociale.

Lucrările de infrastructură de pe Podul Grant vor fi finalizate în martie 2024

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a vorbit, marți după-amiază, despre situația de pe Podul Grant. Potrivit lui, „a fost o condiţionare pentru a lucra vara, a fost o condiţionare dată de CFR pentru că pe anumite tronsoane trebuie să opreşti curentul electric ca să funcţionezi.”  El a reamintit că, pe perioada verii, „trenurile circulă de la o oră foarte devreme până la o oră foarte târzie şi atunci ar fi fost ineficient să opreşti pentru câteva ore numai şi ăsta a fost motivul.”

„Noi am lucrat în vară, dar am lucrat pe bretelele care nu erau conexate cu problema de linii de tren, linii de curent pentru tren. Azi s-a circulat mult mai bine decât ieri pentru că am avut o şedinţă şi cu Poliţia naţională şi cu poliţia noastră locală şi cu poliţiile locale de la sectoarele 1 şi 6 şi astăzi s-a circulat mai bine decât ieri şi îmbunătăţim, adică vedem care sunt intersecţiile de conflict şi cu poliţie rutieră sau locală încercam să fluidizăm”, a spus, marți după-amiază, Nicuşor Dan la Palatul Parlamentului, potrivit PRO TV.

Dacă vor lucra pe două benzi, lucrările de infrastructură de pe Podul Grant vor fi finalizate în martie 2024.

„Dacă nu o să reuşim să lucrăm cu condiţiile astea de trafic şi va trebui să lucrăm o bandă, să permitem circulaţia pe o bandă şi după aceea pe cealaltă bandă, asta poate să dureze 10-11 luni. Eu sper să reglăm din dirijarea de către poliţia locală, să reglăm traficul, care să fie puţin mai rău decât normal, dar să fie cât de cât rezonabil, astfel încât să terminăm în martie”, a explicat el.