„Am fost azi să verific personal cum se lucrează „în ritm susținut, zi-lumină” pe șantierul Centurii ocolitoare a Capitalei, inaugurat de curând, cu foc de artificii, de către premier și ministrul transporturilor. După cum se poate vedea și din imagini, a fost doar un… foc de paie, așa, să dea bine la camerele de televiziune.

Finalizarea Centurii Bucureștiului este vitală pentru ca toate celelalte măsuri de fluidizare a traficului în oraș pe care le-am luat să producă efectele așteptate. Din păcate însă, pentru guvernul liberal acest obiectiv nu este o prioritate, ci doar o armă electorală cu care speră să-i poată șantaja pe bucureșteni”, a transmis Gabriela Firea.

Lucrările la autostrada de centură a Bucureștiului

Începerea lucrărilor pe șantierul respectiv a fost inaugurată cu artificii multicolore, la care au participat premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

„Bucureștiul are nevoie de autostrada de centura nu de azi, nu de ieri, de cel puțin 15 ani. Această autostradă de centura este vitală pentru București. Pe toate tronsoanele autostrăzii de centură suntem în progres de la preluarea guvernării. Dacă ne mai lasă unii cu contestațiile, care nu fac decât să boicoteze ritmul de construcție a infrastructurii de transport, vom semna până la sfârșitul anului toate contractele de proiectare și execuție pe cele 4 tronsoane de nord. Am încredere că vor începe lucrările pe toate cele 3 tronsoane din zona de sud până la sfârșitul anului”, a spus premierul Ludovic Orban.

„La lotul 4, astăzi am semnat contractul de proiectare și execuție cu o companie românească pentru cei 4,5 kilometri din autostrada de nord a Bucureștiului. E un tronson care va fi realizat în 30 de luni. Sfârșitul anului 2022 sunt convins că ne va găsi cu acest obiectiv finalizat. Avem obligația să închidem toate aceste obiective de investiții din regiunea București-Ilfov, care din lipsa implicării guvernelor anterioare, care au menținut Capitala în coadă. Vreau să ștergem aceasta rușine de pe fața României și de aceea nu vom tolera nicio încercare de boicotare”, a declarat Lucian Bode, ministrul Transporturilor.

Sursă foto: INQUAM George Călin