„Vreau să vă imaginaţi, dacă PSD ar fi fost la guvernare şi ar fi organizat alegerile de o asemenea manieră şi PNL şi USR ar fi adus dovezi, aşa cum aducem noi, ce s-ar fi întâmplat.
Probabil că lumea ar fi ieşit în stradă, probabil să s-ar fi făcut o presiune extraordinară ca Guvernul să cadă, pur şi simplu, că este cea mai gravă greşeală în faţa cetăţenilor aceea de a confisca votul lor”, a spus Gabriela Firea, la sediul PSD.
Care a fost primul pas al planului
Potrivit Gabrielei Firea, planul de fraudare al voturilor a fost pus la cale pornind de la exit-poll-ul CURS-Avangarde.
„Am auzit că domnul prim-ministru este foarte liniştit şi calm, deşi nu ar fi trebuit să fie, pentru că este o pată mare adusă democraţiei, dar şi o pată mare şi urâtă pe obrazul domniei sale, spunând că diferenţa dintre mine şi domnul Nicuşor Dan este oricum considerabilă şi dacă s-ar număra voturile şi dacă s-ar reface alegerile rezultatul acesta ar fi. Nu.
Eu cred că a fost un plan foarte bine pus la punct. Cu câteva zile înainte de alegeri, conducerea PNL era deja resemnată că vor pierde alegerile din Capitală, dar de ultim moment s-au gândit că, totuşi, nu pot lăsa lucrurile aşa.
Atunci s-au gândit la un plan diabolic, aşa se explică şi diferenţa enormă, care nu are nicio legătură cu realitatea, care a fost anunţată la exit-poll-ul CURS-Avangarde duminică seara, 10 procente între mine şi Nicuşor Dan, Un exit poll nu trebuie să depăşească marja de eroare de 1,5%, deci practic, a bătut toate recordurile negative pe plan mondial va rămâne în cărţile de sociologie ca cel mai trucat exit-poll de pe planetă, pregătind frauda”, a susţinut Gabriela Firea.
Diferența dintre cei doi este scoasă din pix
În acest context, Gabriela Firea consideră că diferența de voturi dintre ea și Nicușor Dan este scoasă din pix. Aceasta a ținut să mai spună că nu există niciun fel de legimitate a celor care au fost aleși prin fraudă.
„Acum, diferenţa dintre noi este de 4 şi ceva la sută, deci nici măcar 5%, probabil că aceasta este scoasă din context, scoasă din pix, din carioca(…) De aceea stau ei foarte calmi, că au avut un plan diabolic şi un plan împotriva cetăţenilor. Nu există niciun fel de legitimitate a celor care au fost aleşi prin fraudă”, a mai afirmat Gabriela Firea.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea