Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea s-a dezlănțuit la adresa autorităților care erau însărcinate cu intervențiile pe timp de vreme rea. Aceasta este de părere că instituțiile puteau acționa mai bine.
Ce spune Firea
„Noi am fost cu toții în priză: primarul general, primarii de sectoare, directorii de instituții subordonate, chiar și companiile de salubritate, care organizează deszăpezirea. Mi-au spus cu toții că vor acționa la maximum de capacitate, dar nu pot să spun că sunt mulțumită. Nota șapte. Bine că nu e patru. Probabil cetățenii ne dau cinci. Nu putem să spunem că nu s-a făcut nimic. S-a făcut, dar se putea mai bine”, a spus Firea.
Trafic blocat în Capitală
Ca în fiecare an, zăpada face ce face și surprinde autoritățile. Deși erau cunoscute condițiile meteo care parcă au dat buzna peste noi începând de săptămâna aceasta, utilajele de deszăpezire nu și-au făcut simțite prezența. Utilajele nu sunt suficiente nici anul acesta, motiv pentru care traficul este infernal, iar cozile au prins contur mai mult decât niciodată, chiar și dacă vorbim despre București.
Codul roșu i-a speriat deja pe cei mai mulți. Dacă unii au crezut că am trecut prea bine peste iarna aceasta, se pare că surpriza nu a fost la începutul sezonului ca de obicei, ci fix la mijloc. Șoferii și-au luat racleta și peria și au început de la prima oră să-și pregătească mașinile pentru drum. Situația critică, însă, este atât pentru conducătorii auto, cât și pentru cei care folosesc mijloacele de transport în comun.
Cum s-a pregătit Primăria București pentru codul portocaliu de ninsoare
Primăria Municipiului București a anunțat, miercuri seară, că 741 de utilaje și 415 operatori sunt pregătiți să intervină dacă evoluţia fenomenelor meteorologice din această noapte o va impune, ca urmare a Codului portocaliu de ninsoare și lapoviță emis pentru Capitală. De asemenea, stocurile de material și soluții antiderapante se ridică la 21.260 de tone.
„Ca urmare a prognozei meteorologice, care anunță precipitații mixte și sub formă de ninsoare în această noapte, la București, iar spre dimineață temperaturi scăzute și posibilitatea de formare de ghețuș, Primăria Capitalei, în calitate de coordonator al operațiunilor de deszăpezire, verifică stadiul pregătirilor de intervenție.
Astfel, în momentul de față, sunt pregătite pentru a interveni 334 de utilaje destinate să împrăștie material antiderapant și pentru pluguit zăpada și 415 operatori, pe timpul nopții. Totodată, sunt disponibile, în total la nivelul celor 6 sectoare, 21.260 de tone de material și soluții antiderapante.
Subliniem faptul că, dacă evoluția fenomenelor meteorologice o va impune – respectiv dacă vor fi necesare transportul și evacuarea zăpezii – parcul de intervenție va fi suplimentat până la un total de 741 de utilaje.
În caz de ninsoare, echipele vor interveni cu prioritate pe arterele principale, cele cu trafic RATB, cu obiective sociale și instituții publice, pe pante, rampe și poduri, după care se continuă pe toate străzile din oraș.
Totodată, pentru protecția persoanelor fără adăpost, echipele DGASMB realizează acțiuni de depistarea persoanelor fără adăpost, pe care le direcționează către centrele sociale din Pallady și Odessa din Calea Șerban Vodă. Echipele de intervenție DGASMB distribuie pături pentru persoanele fără adăpost care refuză cazare în centrele municipalității, precum și băuturi calde (ceai și supă).
În acest sens, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București are deschis continuu (24/24) un Serviciu de urgențe sociale, tel scurt 021.9524, la care bucureștenii pot sesiza cazurile de persoane fără adăpost de pe raza Municipiului București.
Reamintim că Primăria Municipiului București pune la dispoziția cetățenilor numărul de telefon gratuit 0800.800.868, acolo unde aceștia pot semnala eventuale probleme apărute în urma ninsorilor/precipitațiilor”, potrivit unui comunicat al PMB.