Concret, Gabriela Firea este de părere că singura sa greșeală pe care a făcut-o atunci când ocupa funcția de primar general al Capitale a fost să își asume prea multe proiecte simultan. Mai mult decât atât, aceasta spune că în București s-au făcut multe lucruri în perioada când ea a fost șef la Primăria Capitalei.
„Oamenii sunt dezamăgiţi de autorităţi în general, nu doar de mine, şi e normal să-şi dorească o viaţă mai bune. În Bucureşti, s-au făcut multe lucruri, în sănătate, în educaţie, în transportul în comun, s-au finalizat multe lucrări de infrastructură, am demarat şi proiecte noi.”, a spus, miercuri seara, Gabriela Firea.
Au fost bani puțini
Fostul primar general al Capitalei a mai spus că își asumă public că a vrut să facă multe în același timp și că PMB nu a avut destui bani în comparație cu nevoile Capitalei.
”Îmi asum public că am vrut să fac multe în acelaşi timp. E foarte greu în administraţie să-ţi asumi concomitent multe proiecte mari. Şi eu aş fi vrut să fie şi mai mult, şi mai bine, dar banii au fost puţini comparativ cu nevoile Capitalei. Suntem singura primărie din ţară care nu încasează taxe, pentru că acestea se duc către primăriile de sector”, a explicat fostul primar general.
Ce a împiedicat-o să facă mai mult
Tot la Realitatea Plus, Gabriela Firea a menționat că lipsa banilor și legea achizițiilor publice îngreunează procedurile.
„Sigur că ne-am fi dorit să facem mai mult, dar lipsa banilor şi legea achiziţiilor publice îngreunează procedurile. Eu nu am plecat cu nicio realizare, ele sunt acolo. Sper ca măcar cât am făcut eu, să facă şi actualul primar”, a conchis Gabriela Firea.