Gabriela Firea, veşti excelente pentru bucureşteni! Proiectul a fost finalizat

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţă finalizarea unui proiect extrem de important în Capitală, chiar înainte de începerea noului an şcolar. În plus, situaţia în zonă va fi monitorizată permanent şi, dacă se vor impune modificări în timp, acestea vor fi rapid aprobate.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţă reluarea circulaţiei pe traseul tramvaiului 41, chiar înainte de începerea noului an şcolar. Tramvaiul a fost suspendat circa două luni, pentru lucrări la pasajul Ciurel şi la podul Grant.

“Aşa cum am promis, s-a reluat circulația tramvaiului 41, înainte de începerea noului an școlar! Sunt un om de cuvânt și demonstrăm, încă o dată, că respectăm termenele impuse și că finalizăm lucrările de investiții în cel mai scurt timp!

După o suspendare de aproximativ două luni, timp în care s-au realizat o serie de lucrări absolut necesare la pasajele Ciurel și Grant, linia de tramvai 41 – care asigură transportul călătorilor între cartierul Ghencea și nordul Capitalei, și-a reluat activitatea din data de 31 august.

De asemenea, am solicitat mărirea capacității de transport în zonă, astfel încât, după începerea școlii, să existe pe traseu suficiente mijloace de transport în comun pentru bucureșteni”, a precizat primarul general.

STB a mărit capacitatea de transport cu cinci tramvaie pe relația Ghencea – Piața Presei Libere, menținând un număr suficient de autobuze pe liniile navetă 641, 642 și 643. STB menţine în continuare liniile navetă de autobuz 641 și 642 pentru preluarea călătorilor și, în plus, a înfiinţat o nouă linie navetă de autobuze, 643, care funcţionează între terminalele Ghencea și Lujerului, pe Blvd. Ghencea, Str. Braşov, Str. Lujerului, cu întoarcere în rondul situat înainte de intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu. Pe acest traseu autobuzele opresc comun cu cele ale liniei 641, precum şi în staţiile terminale Lujerului amplasate pe Str. Lujerului înainte şi după rond.

În aceste condiții, intervalul de succedare între două tramvaie consecutive poate fi menținut la 3-4 minute la orele de vârf, față de 2-3 minute cât era intervalul înainte de suspendarea liniei, mai precizează Gabriela Firea.