Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă. Însă se înregistrează îmbunătățiri prin implicarea autorităților locale. Au existat destule exemple de bune practici în ultimii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016-2020, au fost inaugurate două spitale noi: Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, primul spital de copii construit în ultimii 30 de ani, și Spitalul Foișor.

Cu toate acestea, problemele persistă în sistemul medical. Aproape jumătate dintre unitățile medicale din întreaga țară nu sunt autorizate de ISU, iar peste 230 de clădiri din cele 3.040 aflate în rețeaua publică de sănătate sunt în pericol de prăbușire. Există, de asemenea, un deficit cronic de medici, România situându-se pe penultimul loc în UE, cu un număr de doar 304,7 medici la 100.000 de locuitori.

Gabriela Firea vrea să finalizeze Spitalul Metropolitan

În contextul bătăliei pentru Primăria Capitalei, senatoarea Gabriela Firea pare determinată să câștige. Aceasta are un program amplu, ambițios și bine conturat, care impresionează prin precizia și claritatea sa. Când vine vorba despre starea sistemului de sănătate din București, candidata PSD a subliniat:

”În domeniul Sănătății trebuie să reluăm construcția de spitale pentru ca toți bucureștenii să aibă acces la servicii de sănătate de calitate.  După construcția de clădiri noi la Spitalul de copii dr. Victor Gomoiu sau de la Spitalul Foișor, îmi propun să duc la bun sfârșit și proiectul ambițios al Spitalului Metropolitan București, pe care l-am început în mandatul meu anterior”.

Dedicată cauzei respectării drepturilor femeilor și protejării familiilor tinere, Firea își propune să implementeze o serie de proiecte, printre care: ”centre pentru sănătatea femeii – fie că vorbim de adolescente, de femei tinere sau de senioare. Sunt femeie și mamă, înțeleg bine aceste nevoi. Vreau să reiau programul pentru creșterea natalității, susținerea cuplurilor infertile și programul de fertilizare in vitro – sunt peste 600 de copii care au fost aduși pe lume prin programul inițiat de mine. Este cu siguranță cea mai frumoasă realizare a mea, pentru că viața este neprețuită, iar bucuria părinților care au putut avea astfel un copil nu poate fi descrisă în cuvinte”.

În ceea ce privește sănătatea și accesul la servicii medicale, autoritățile împărtășesc în mare parte același discurs, subliniind necesitatea de acțiune, sprijin pentru sistemul medical, facilitarea accesului pacienților la servicii de înaltă calitate, îmbunătățirea ratei de vindecare și asigurarea unei satisfacții mai mari pentru populație în ceea ce privește îngrijirile medicale.

Cu toate acestea, proiectele de extindere, modernizare și reabilitare a unităților medicale sunt fie puține, fie se confruntă cu blocaje birocratice care întârzie sau anulează realizarea lor. În final, cei care suferă sunt pacienții, care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.

Planul Gabrielei Firea în domeniul sănătății

Gabriela Firea se remarcă în acest domeniu prin proiectele implementate în timpul mandatului său anterior ca primar general și prin programul său în domeniul sănătății, pe care l-a prezentat în cursa pentru Primăria Capitalei și care poate fi consultat pe site-ul ei oficial, https://gabrielafirea.eu/. Acest program propune inițiative precum:

  • Construcția Spitalului Metropolitan este un proiect inițiat în mandatul anterior, în cadrul căruia s-a efectuat studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, a fost atribuit contractul de execuție și au început lucrările. Cu toate acestea, proiectul a fost abandonat în mandatul actual. Proiectul prevede realizarea nu doar a spitalului în sine, ci și a spațiilor de cazare pentru rezidenți, imobilelor de locuințe destinate doctorilor tineri, facilități hoteliere pentru pacienți și familiile acestora, sisteme de transport pentru pacienții veniți din țară sau din străinătate, creșă și grădiniță pentru copiii personalului medical, precum și săli de cursuri și conferințe.
  • Construcția Centrului de Terapie cu Protoni, un centru de excelență în terapia oncologică. Acesta este un proiect inițiat în 2019 și va fi realizat în colaborare cu companii japoneze, care au realizat studiul de fezabilitate și au semnat contractul pentru acesta – Itochu Corporation.
  • Modernizarea, dotarea, reabilitarea și extinderea spitalelor din administrarea ASSMB;
  • Reabilitarea și extinderea Spitalului Gomoiu (clădirea veche) în vederea realizării unui centru de oncologie pediatrică;
  • Realizarea și dotarea Reţelei Metropolitane de centre pentru sănătatea femeii. Aceasta va include o clinică ‘Sfanta Agatha’, dedicată diagnosticului si tratamentului afectiunilor oncologice ale femeilor, dar și 4 centre medicale ambulatorii arondate unui număr de patru spitale care au servicii de obstetrica-ginecologie, precum și realizarea unui program de screening adresat femeilor pentru depistarea afecțiunilor oncologice;

Planul Gabrielei Firea în domeniul sănătății

  • Continuarea, dezvoltarea și reluarea tuturor proiectelor de protejare a sănătății bucureștenilor, cum ar fi „O șansă pentru cuplurile infertile” – FIV destinat cuplurilor infertile, Proiectul „Testarea genetică la cancerul de sân în stadii incipiente”, „Newborn – Oncofertilitate” pentru persoanele diagnosticate cu cancer, pentru a prezerva potențialul fertil, prin prelevarea și crioconservarea materialului genetic;
  • Dotarea cabinetelor medicale școlare și a cabinetelor stomatologice și asigurarea de consultații stomatologice gratuite, precum și sprijin financiar pentru aparate ortodontice fixe sau mobile pentru elevii și studenții din Bucuresti.

Având în vedere proiectele din domeniul sănătății deja realizate de Gabriela Firea, precum construcția Spitalului de Copii dr. Victor Gomoiu, primul spital de copii construit în București în ultimii 34 de ani, pentru care s-au investit peste 50 de milioane de euro, sau Spitalul Foișor, împreună cu programul de fertilizare in vitro pentru cuplurile infertile, este foarte probabil ca programul său prezentat în fața electoratului bucureștean să fie implementat după câștigarea alegerilor.

*Partidul Social Democrat – Organizația Mun. București CMF 21240002