Home Cinema este un concept nou în viaţa romånilor, şi continuă să evolueze, astfel că apetitul pentru proiectoare a ridicat piaţa din primele trei trimestre ale anului cu aproape 30%. 

Pe măsură ce preţurile scad, proiectoarele devin tot mai populare în råndul pasionaţilor de tehnologie. „Sunt mai ieftine decåt plasmele, dar oferă o imagine mai bună“, spune un cumpărător, motivånd astfel alegerea pe care a făcut-o. Pe piaţă se găsesc modele numeroase, diferite din punctul de vedere al tehnologiei folosite şi al calităţii imaginii. Cum alegem modelul potrivit?

„De cele mai multe ori, cei interesaţi de un astfel de produs nu deţin cunoştinţe suficiente despre funcţiile pe care le are un proiector, iar decizia lor se rezumă la analizarea preţului şi a numărului de ANSI lumeni. Total greşit“, spune Alexandru Mina, advertising and communication coordinator la Panasonic Romånia. Un potenţial cumpărător ar trebui să aibă în vedere destinaţia proiectorului, pentru că nevoile unui client business sau ale unei săli de conferinţe sunt radical diferite de cele ale unui Home Cinema. „Pentru mediul de afaceri, anumite specificaţii tehnice – cum ar fi rata contrastului – nu sunt de importanţă absolută în evaluarea performanţei unui proiector“, spune Mihai Guran, country manager Dell Romånia şi Bulgaria. „Pentru proiectoarele folosite la vizionarea de filme acasă, rezoluţia, conectivitatea şi calitatea procesării imaginii sunt esenţiale, însă o mare parte din cumpărători se uită numai la preţul de achiziţie“, adaugă el.

Preţurile scad, piaţa creşte

Există însă o tendinţă a publicului  de a se informa în vederea achiziţionării produselor electronice, acest lucru fiind în beneficiul producătorilor. „Pentru 2009, ne aşteptăm la o maturizare a pieţei. Majoritatea cumpărătorilor vor şti mai bine să facă o alegere corectă, astfel încåt să se poată bucura de imagini de o calitate desăvårşită şi de nenumăratele facilităţi pe care le poate oferi un proiector“, explică Alexandru Mina.
Piaţa de proiectoare este estimată de jucători la circa 25.000 de unităţi anual. „Potrivit studiilor realizate de Futuresource Consulting, piaţa de proiectoare din Romånia a înregistrat, în primele trei trimestre ale anului 2008, o creştere de 27,75% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut“, declară pentru Capital Simona Decuseară, national sales&marketing manager la Epson Romånia. Ea spune că vånzările Epson au înregistrat o creştere constantă în anul 2008, culminånd în trimestrul al treilea cu preluarea primei poziţii pe piaţa proiectoarelor atåt din punctul de vedere al numărului de unităţi våndute, cåt şi al veniturilor obţinute din vånzarea acestora. „Cota de piaţă atinsă de Epson în această perioadă a fost de 28%, ceea ce reprezintă o creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007“, adaugă managerul. Pentru întregul an 2008, Epson estimează o cotă de piaţă de 20%.

Nu toţi producătorii au înregistrat însă acelaşi nivel al vånzărilor. Deşi a realizat o creştere de 5%, BenQ nu a atins nivelul previzionat. „Scăderea vånzărilor s-a înregistrat pe fondul efectelor crizei şi al scăderii disponibilităţii utilizatorilor de a mai investi în tehnologie“, spune Mike Borze, CEE managing director BenQ Austria. „Pentru anul următor, estimăm o creştere a pieţei de proiectoare cu 15%-20%, însoţită de o scădere a preţurilor“.

SFATURILE SPECIALIŞTILOR

LUMINOZITATE Cu cåt mai mare, cu atåt mai bine. Proiectoarele cu valori mari ale luminozităţii oferă o calitate excelentă a imaginii, chiar şi în camere intens luminate. Luminozitatea proiectoarelor multimedia BenQ variază între 1.100 ANSI lumeni şi 1.200 ANSI lumeni.

CONTRAST Poate influenţa puternic vizibilitatea şi claritatea imaginilor. Modelele Epson, de exemplu, au un raport de contrast de 10.000:1, dar există şi modele cu 75.000:1.

CONECTIVITATE De preferat modelele ce pot fi conectate la multiple surse de conţinut. Tot mai importanţi sunt conectorii HDMI, care permit conectarea la o sursă de conţinut HD.

139-23659-35_ae3000_angle_51.jpgProdus din categoria Home Cinema, PT-AE3000 este un model din gama Panasonic foarte popular printre cumpărători, avånd o rată de contrast de 60.000:1

139-23660-35_dell1409x_51.jpgDell 1409X este unul dintre cele mai căutate modele ale producătorului: luminozitate înaltă (2.500 lumeni ANSI) şi o rezoluţie XGA de 1.024×768

139-23661-35_mp511plus_51.jpgBenQ MP511 (2100 ANIS lumeni, rată de contrast de 2.000:1) este modelul care generează 35% din vånzările totale de proiectoare BenQ în Romånia